MOPAN Suceava

Liderul PNL Suceava, deputatul Alexandru Băişanu, a delarat că intenţionează să iniţieze un proiect de lege pentru reglementarea salarizării funcţionarilor din administraţiile publice. Alexandru Băişanu a declarat că un astfel de proiect este necesar în condiţiile în care există discrepanţe mari între salariile funcţionarilor din primării sau Consilii Judeţene în funcţie de perioada în care s-au angajat. „Există o discrepanţă cel puţin la nivel administrativ, la primării şi Consilii Judeţene, dacă de faptul că în anul 2009 salariul minim pe economie era de 796 de lei, anul trecut a fost de 975 de lei, iar de la 1 ianuarie este de 1.050 de lei anul. Iar problema este că un angajat de la primărie angajat în anul 2001 are un salariu care se calculează la baza de 796 de lei. Iar dacă mâine cineva se angajează la o primărie salariul se calculează la baza de 1.050 de lei”, a explicat Alexandru Băişanu. El a spus că în aceste condiţii, o persoană care se angajează în momentul de faţă la o primărie va avea un salariu mai mare decât un funcţionar care lucrează, de exemplu, de şapte ani. Băişanu a explicat că această „discrepanţă fantastică” este cauzată de faptul că salariul minim pe economie a fost modificat, însă nu acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu punctul de salarizare. Alexandru Băişanu a arătat că tocmai din acest motiv intenţionează să iniţieze un proiect de lege pentru modificarea punctul de salarizare, astfel încât toţi angajaţii, funcţionari din administraţiile locale şi judeţene, şi nu numai, să se poată angaja pornind de la aceeaşi bază de calcul şi să primească salarii diferenţiate în funcţie de vechime şi de calificare. „În momentul de faţă avem oameni cu o calificare şi cu o vechime mai mici care au salarii mai mari decât oameni cu calificare şi vechime mai mari, dar care s-au angajat acum şase ani de zile. La momentul acesta conform statisticilor naţionale, 60% din angajaţii din administraţiile publice locale şi judeţene au salariul minim pe economie. Iar în momentul în care aceste creşteri ale salariului minim vor ajunge la 1.100 de lei, la mijlocul acestui an, vom avea 80% dintre salariaţi cu salariul minim pe economie la care vor exista aceste discrepanţe”, a spus liderul PNL Suceava.
Alexandru Băişanu a spus că o altă propunere legislativă pe care o va iniţia prevede alocarea de resurse suplimentare pentru bugetele localităţilor şi a Consiliilor Judeţene. Băişanu a declarat că va propune modificarea Codului Fiscal în vederea alocării către bugetele locale şi judeţene a sumelor încasate în momentul de faţă la bugetul central din impozitul pe venit agricol, pe pensii, şi pe taxa de stâlp.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava