Concert pascal
MOPAN Suceava

Președintele filialei județene Suceava a Tineretului Național Liberal, Alexandru Salup, le-a cerut celor din PSD să înceteze să mai mintă populația. Alexandru Salup a spus că tineretul liberal dezaprobă în mod ferm modul în care PSD a început campania electorală, el făcând referire la „ziarul cu minciuni” distribuit pensionarilor prin Poșta Română. „Din păcate înainte de a intra în campania electorală, după cum am fost obişnuiţi din partea PSD, pensionarii au fost întâmpinaţi de un ziar, pe lângă pensia pe care o aşteptau ca în fiecare lună. Sincer ne aşteptam la o mărire a pensiilor, la o mărire a punctului de pensii, să vedem că nu mai există pensii sub 600 de lei, așa cum PSD a promis în campania electorală. Însă ei înţeleg cu totul şi cu totul altfel să conducă România. Iar Tineretul Naţional Liberal nu este deloc de acord cu acest gen de a ne începe campania electorală”, a spus Salup. Liderul TNL Suceava a declarat că în acel „ziar cu minciuni” sunt prezentate doar foarte multe realizări, foarte multe absorbţii de fonduri europene, este prezentat faptul că „agricultura duduie”, asta în condițiile în care subvenții în agricultură nu sunt iar investițiile în țară lipesc, respectiv drumuri sau șosele ocolitoare.

„Însă o să vedeţi şi dumneavoastră conform spuselor lor, poate numai la Bucureşti au fost făcute majorări şi venituri colectate la bugetul de stat cum nu au mai fost făcute niciodată până acum în România. Ca reprezentant al tinerilor, îi rog pe cei de la PSD să nu mai folosească Poşta Română în a distribui aceste materiale publicitare, aceste ziare şi să ducă o campanie civilizată de anii 2019, de o generaţie 20 – 20, cum se poartă la dumnealor”, a spus Alexandru Salup.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava