Comenzi MOPAN Suceava
  • Ploiești, Timișoara, Constanța, Târgu Mureș, Galați, Craiova, Giurgiu, Bacău sau Suceava, printre orașele unde ar putea apărea noi clinici medicale Life Dental Spa;
  • Bugetul de investiții, pentru o locație în regim de parteneriat, pornește de la 20.000 de euro pentru un pachet minoritar;
  • România, destinație turistică medicală: prețurile pot fi și de 4-5 ori mai accesibile decât în Vest.

Life Dental Spa, unul dintre cele mai dinamice lanțuri de cabinete stomatologice din România, cu 10 clinici la nivelul întregii țări, specializate în tratamente cu laser, o tehnologie de vârf, fără durere, și-a bugetat investiții de peste 2 milioane de euro în acest an, ce vizează deschiderea a cel puțin cinci noi cabinete dentare.

Potrivit datelor Life Dental Spa, extinderea rețelei și apetitul tot mai ridicat al românilor pentru tratamente realizate cu o tehnică modernă, folosită în Statele Unite și în Occident, completate de o echipă medicală de profesioniști, au făcut ca afacerile Life Dental Spa să se dubleze de la un an la altul, iar planurile de dezvoltare vor continua și în acest an.

„Inovația în domeniul medical, cu precădere în ramura stomatologiei, vine tocmai din curajul de a aduce pe piață soluții moderne, certificate și brevetate în Occident, dar calibrate pe puterea de cumpărare a românilor. Business-ul Life Dental Spa a crescut sănătos, organic, am ajuns la 10 clinici dentare echipate cu tehnologii de ultimă generație, cu o echipă medicală de formată din peste 80 profesioniști, ceea ce a condus la dezvoltare accelerată și la rezultate peste așteptări. Ținta pentru anul în curs, odată cu deschiderea de noi locații, va fi tot o dublare a afacerilor Grupului de firme din spatele Life Dental Spa, la peste 20 milioane de euro”, a declarat Dr. Cristina Obreja, medic specialist laser dentar și cofondator Life Dental Spa.

Investiții de peste 2 mil. EUR în 2023 pentru cel puțin cinci locații noi: „Căutăm parteneri alături de care să ne dezvoltăm”

Echipa Life Dental Spa are în plan deschiderea a cel puțin cinci noi clinici stomatologice dotate cu tehnologie de vârf, iar pe listă sunt mai multe orașe din țară.

„Ne uităm cu atenție spre orașe precum Ploiești, Timișoara, Constanța, Târgu Mureș, Galați, Craiova, Giurgiu, Bacău sau Suceava. Analizăm inclusiv posibilitatea de a deschide în toate acestea sau și în altele noi, în funcție și de capacitatea de a identifica parteneri care să se alăture business-ului nostru. Luăm în calcul inclusiv locații existente, cu echipe medicale care își doresc să meargă la nivelul următor și suntem deschiși să colaborăm cu antreprenori sau intraprenori care vor să investească, alături de noi, pentru un return-on-investment într-un timp foarte scurt”, a declarat Ștefan Obreja, investitor și cofondator Life Dental Spa.

Potrivit reprezentantului Life Dental Spa, bugetul de investiții pentru o locație în regim de parteneriat pornește de la 20.000 de euro pentru o participație minoritară din afacere și poate ajunge până la 49% din business.

„Am decis ca din acest an să ne extindem la nivelul țării și sub diferite forme de parteneriate, alături de antreprenori, medici sau clinici dentare care vor să aibă un ROI garantat. Domeniul stomatologic este o afacere sigură, indiferent de situatia economică a unei țări, conflicte politice sau un context oarecum nefavorabil ori sensibil, cum poate fi în alte industrii. Oamenii au nevoie să își îngrijească dantura indiferent de ce se întâmplă în exterior. Este o investiție cu risc minim de eșec”, a mai punctat Ștefan Obreja.

România, destinație turistică medicală: prețurile pot fi și de 4-5 ori mai accesibile decât în Vest

Potrivit datelor Life Dental Spa, prețurile serviciilor stomatologice din România sunt și cu până la 75% mai accesibile decât cele practicate în Vest, iar interesul pentru turismul medical a crescut în mod continuu de la un an la altul.

„După mai mult de doi ani de la declanșarea pandemiei, turismul medical redevine o practică de succes în România. Prețurile pentru un implant dentar, de exemplu, pornesc de la 400 de euro și pot ajunge și la 1.000 de euro. Spre comparație, atât în Europa de Vest, cât și în SUA, prețurile unei astfel de proceduri sunt și de 4, chiar de 5 ori mai mari. În cazul în care vorbim de intervenții mai complexe, de tipul unor lucrări protetice, tratamentul unei paradontoze, a bolilor gingivale sau chirurgie dentară, unde tarifele sunt și de ordinul miilor de euro sau de dolari, diferența de preț crește simțitor pentru tratamentele realizate în afara țării. Ne bazăm foarte mult pe expertiza celor peste 80 de medici specialiști din cele 10 clinici Life Dental Spa de la nivelul întregii țări, unde efectuăm tratamente fără durere, cu laser, la cele mai înalte standarde de calitate disponibile în România în acest moment”, a mai precizat Dr. Cristina Obreja.

***

Despre Life Dental Spa

Fondat în anul 2008, Life Dental Spa (www.lifedentalspa.ro) este un concept nou de clinici stomatologice pe piața din România, care oferă tratamente dentare fără durere, prin intermediul laserului de precizie ridicată. Tehnologia, brevetată în Statele Unite ale Americii, oferă acum și pacienților din România servicii și tratamente dentare de înaltă calitate la prețuri accesibile.

Cu o echipă de 80 de specialiști în medicină dentară, în 10 clinici la nivelul întregii țări, Life Dental Spa este lider pe piața din România în tratarea afecțiunilor dentare fără durere, prin intermediul laserului. Printre serviciile oferite de Life Dental Spa se numără realizarea tratamentelor fără durere, folosirea materialelor biocompatibile, stomatologia Holistică, dinți ficși în 24 de ore, paradontologie, implantologie laser, endodonție, protetică, profilaxie, pedodonție, ortodonție, estetică dentară sau chirugie dentară cu laser.

Zeci de mii de pacienți trec anual pragul celor 10 clinici Life Dental Spa din București (Victoriei, Magheru, Unirii), Iași, Cluj-Napoca, Oradea, Brașov, Arad, Sibiu sau Pitești.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sănătate
SAV-COM Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava