Liviu Brătescu, membru în Consiliul de Administrație (CA) al Televiziunii Române (TVR), cere adoptarea în forul legislativ al instituției a unei hotărâri prin care să fie desființată clauza de confidențialitate în privința contractelor externe.

Solicitarea vine în urma mai multor scandaluri mediatice care au avut în centru contracte ale unor colaboratori ai TVR, persoane juridice și fizice, precum și a atitudinii conducerii executive a instituției. Doina Gradea, Președintele Director General al TVR, a cerut imperativ divulgarea surselor de către instituțiile media care au făcut publice detalii privind plățile către anumite vedete ale postului care nu sunt angajate cu contract de muncă. Liviu Brătescu mai reclamă și faptul că onorariile sunt ascunse chiar și față de membrii Consiliului de Administrație.

Membrul CA atrage atenția asupra faptului că un serviciu public precum BBC, aflat de asemenea sub control parlamentar în Marea Britanie, un etalon la nivel mondial, depune o anexă la Raportul anual în care detaliază sumele plătite vedetelor posturilor de radio și de televiziune cu care radiodifuzorul are contracte comerciale pe perioadă determinată. Adeseori, aceste sume sunt de ordinul sutelor de mii sau chiar milioanelor de lire sterline și politica de plăți și de negociere a contractelor comerciale cu vedetele este parte din dezbaterea națională în Marea Britanie. Analize cu privire la valoarea reală a realizatorilor sau diferențele mari de sume plătite între vedetele bărbați și femei sunt puse la dispoziția opiniei publice în mod constant.

„Nici până la această dată noi, ca membri ai CA, nu cunoaștem, de exemplu, onorariile care au fost plătite artiștilor pentru Cerbul de Aur, susținut nu doar din banii TVR, ci din bani publici din bugetele administrației locale brașovene sau Ministerului Culturii. Pentru o instituție publică, transparența și cheltuirea judicioasă a banilor reprezintă una din principalele sale obligații, motiv pentru care am depus un proiect de hotărâre a CA prin care SRTV să nu mai poată încheia contracte cu diverșii săi colaboratori care să cuprindă clauze financiare confidențiale, ele trebuind să fie aduse la cunoștința membrilor CA și în mod automat membrilor comisiilor de specialitate ale Parlamentului la solicitarea acestora și tuturor celor interesați. Proiectul nici măcar nu a mai ajuns la vot prin voința majorității din CA, însă voi persevera și îl voi depune la fiecare ședință până când va fi adoptat“, declară Liviu Brătescu.

Acesta acuză conducerea TVR că nu realizează pe deplin criza de imagine în care se află din cauza lipsei de transparență și a campaniei de hărțuire a instituțiilor de presă care fac dezvăluiri privind activitatea instituției.

„Consider că direcția în care se îndreaptă astăzi SRTV nu este una corectă, lipsa de transparență însoțind o viziune neclară privind viitorul unei dintre cele mai prestigioase instituții media din România“, încheie Liviu Brătescu.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Timp liber
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Karls Jobs 2018
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava