Concert pascal
MOPAN Suceava

Referendumurile organizate duminică în oraşele Dolhasca şi Liteni pentru revenirea la statutul de comună au fost invalidate ca urmare a slabei prezenţe la vot a cetăţenilor. Deşi s-au declarat nemulţumiţi de faptul că începând de anul acesta impozitele şi taxele locale au crescut chiar şi de cinci ori începând de la 1 ianuarie 2016 şi au solicitat organizarea unui referendum pentru revenirea la statutul de comună, prezenţa la vot a fost sub procentul stabilit de lege. După centralizarea voturilor, în oraşul Dolhasca doar 24,4% dintre alegători s-au prezentat la urne, în timp ce la Liteni procentul a fost de 28,7%.

Potrivit noilor prevederi legale, referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puţin 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente. potrivit noilor prevederi legale, referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puţin 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente. De asemenea, referendumul este validat dacă opţiunile valabil exprimate reprezintă cel puţin 25% din cei înscrişi pe listele electorale permanente.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava