Concert pascal
MOPAN Suceava

Numărul jucătorilor prezenți la antrenamentele Forestei Suceava a devenit tot mai numeros, ajungând la 16. Ultimii care s-au prezentat sub comanda antrenorilor Dorin Goian și Daniel Balan sunt fundașul Paul Mateciuc, care a primit acceptul medicilor să înceapă antrenamentele ușoare, mijlocașul basarabean Eugeniu Celeadnic și juniorul Andrei Sahlean, adus în această vară de la Bucovina Rădăuți. În schimb, conducerea grupării sucevene a renunțat la transferul lui Florin Chiseliță, care va continua la Fălticeni.
“Din lotul de sezonul trecut îi mai așteptăm pe Matteo Rigoni, care va ajunge în curând la Suceava și pe Diallo Flatie, care este într-o situație mai specială și probabil va mai întârzia de la pregătiri. De asemenea, mai suntem în discuții cu trei-patru jucători, dar nu vrem să le dăm numele până nu-i vedem la antrenamente”, a spus președintele Forestei Andrei Ciutac.
“Galben-verzii” au făcut patru achiziții până acum, toate de la Bucovina Rădăuți, este vorba de portarul Daniel Zvoronciuc, fundașul Vasile Vitu și mijlocasii Iosif Netbai și Andrei Sahlean.
La capitolul plecări, Foresta s-a despărțit în această vară de opt jucători: Sebastian Bîlbă, Mario Pipoș, Carlos Corduneanu, Haralambie Mociu, Savane Mamadou, Adrian Neacșu, Florin Burghelea și Bogdan Filip, ultimul având totuși șanse să se întoarcă la Suceava sub formă de împrumut de la FC Botoșani.
Lotul prezent la antrenamentul din debutul aceastei săptămâni a fost: Daniel Zvoronciuc, Augustin Cărbune – portari, Dudu Constantin Drugă, Vasile Vitu, Ruben Sumanariu, Adrian Avrămia, Simon Mandiuc, Paul Mateciuc – fundași, Iosif Netbai, Andrei Cerlincă, Vlad Stănescu, Radu Ungurianu, Eugeniu Celeadnic, Andrei Sahlean – mijlocași, Robert Martin și Alexandru Marin – atacanți.
Conducerea Forestei Suceava a anunțat că în această săptămână va semna prelungirea contractelor cu mai mulți jucători de bază, printre care Stănescu, Cerlincă, Ungurianu sau Marin.
Până la aplicarea unor noi ăasuri de relaxare în contextul pandemiei de coronavirus, lucru greu de crezut că se va întâmpla la 15 iulie, “galben-verzii” sunt nevoiți să se antreneze în grupuri de maximum 10 persoane. De amicale nici nu poate fi vorba, fără testarea în prealabil a jucătorilor.
Conform unor surse neoficiale, viitorul sezon al Ligii a III-a ar trebui să înceapă pe data de 29 august.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava