Lovitură pentru Gura Humorului. Se înăspresc restricțiile acum când orașul e plin de turiști
Orașul Gura Humorului intră în scenariul roșu pentru 14 zile începând de sâmbătă, 2 ianuarie după ce rata de infectare cu noul coronavirus a atins 3,15 cazuri la mia de locuitori. Hotărârea a fost luată de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență întrunit în ședință extraordinară în sistem online în ultima zi a anului 2020. Iată restricțiile:
- a) organizarea şi desfășurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte este interzisă;
- b) activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor este interzisă;
- c) activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unităţi, în intervalul orar 06:00 – 23:00;
- d) pentru operatorii economici prevăzuţi la art. 3 lit. b) şi c) se permite prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective;
- e) prepararea, comercializarea şi consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice sunt permise în spaţiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanțe de minimum 2 metri între mese și participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite;
- f) nu este permisă activitatea în baruri, cluburi şi discoteci;
- g) activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este interzisă.