MOPAN Suceava

LPS Suceava a luptat pe tot parcursul campionatului pentru a reuși calificarea în Final Four. Elevii antrenorului Ovidiu Murariu au avut evoluții de excepție în anumite partide și au dezamăgit în altele, la fel ca orice echipă de fotbal juniori Under 16 ani.

Sucevenii au avut șansa să ajungă printre cele mai bune patru echipe din campionat, însă s-au ”împiedicat” de grupări mult mai modeste. Adevărul este că terenul din complexul LPS Suceava este de dimensiuni maxime, oarecum nepotrivite pentru această categorie de vârstă.
În runda cu numărul XX, LPS Suceava a pierdut clar la Petrolul Ploiești. Gazdele au marcat un gol norocos în debut de mci, pentru ca apoi, în pofida ocaziilor sucevenilor să-și majoreze avantajul imediat după pauză.

”Ne-am luptat cu succes până la un moment dat pentru primele locuri în clasament. Am greșit în compania unor echipe mai modeste și acest lucru ne-a costat. Oricum, indeferent de rezultele pe care le vom înregistra în ultimele etape, vom juca în turneul pentru locurile V-VIII.
Sunt mândru de jucătorii mei care au făcut risipă de efort și care au arătat ce pot indiferent de adversar” a declarat antrenorul Ovidiu Murariu.

Rezultate consemnate în etape a XX-a:
Petrolul Ploiești – LPS Suceava 4-0
AFC Botoșani – Colțea Brașov 2-4
Cssikszerda Miercurea Ciuc – CSS Târgoviște 3-0
Chindia Târgoviște – Sepsi Sf.Gheorghe 1-1
Astra Giugiu – Tâmpa Brașov 2-6
Poli Iași a stat în această rundă.

Clasament Seria I Liga Elitelor Under 16
1. ACS Colțea Brașov 19 15 2 2 50-20 47
2. Petrolul Ploiești 18 13 0 6 73-16 39
3. ACS Kids Tîmpa Brașov 18 11 4 3 64-28 37
4. Csikszereda Miercurea Ciuc 18 11 4 3 39-19 37
5. LPS Suceava 18 10 3 5 71-41 33
6. Poli Iași 18 9 3 6 49-36 30
7. Sepsi Sf. Gheorghe 19 7 2 10 36-41 23
8. AFC Botoșani 18 5 0 13 34-57 15
9. Chindia Târgoviște 18 4 3 11 25-56 15
10. CSS Târgoviște 18 2 1 15 24-77 7
11. Astra Giurgiu 18 1 2 15 8-82 5

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava