MOPAN Suceava

LPS Suceava a încheiat sezonul regulat al Campionatului Naţional de handbal masculin juniori I cu o victorie. Echipa antrenată de Iulian Dugan şi Petru Brânduşe s-a impus cu scorul de 37-33 (20-19), în fata ocupantei locului secund în seria A, LPS Roman.
Oaspeţii au început mai bine întâlnirea, iar în minutul 5 tabela de marcaj indica 1-4. Sucevenii au reuşit să restabilească egalitatea abia în minutul 26, la scorul de 16-16. Cu un minut înainte de pauză LPS Roman conducea cu 18-19. Enescu a restabilit egalitatea, iar Moţpan a dus gazdele în avantaj la vestiare, scor 20-19.
În startul reprizei secunde, romaşcanii au preluat din nou controlul jocului şi profitand de ratările gazdelor, au luat un avans de trei goluri la intrarea în ultimele zece minute de joc, 28-31. LPS Suceava a avut însă o revenire spectaculoasă, reuşind să înscrie nu mai puţin de şapte goluri consecutive, scor 35-31. Oaspeţii au mai marcat în două rânduri, dar ultimul cuvânt l-au avut tot jucătorii lui Iulian Dugan. Cei mai buni marcatori ai echipei gazda în meciul dintre LPS Suceava şi LPS Roman au fost Dascălu şi Moţpan, care au inscris 13 şi respective 10 goluri, scorul final al disputei fiind 37-33.
LPS Suceava: Ştefan, Duman – Dascălu (13 goluri), Moţpan (10), Enescu (6), Todică (3), Bădeliţă (2), Marmeliuc (1), Turcu (1), Ionasciuc (1), Cracovschi, Marţuneac.

LPS Suceava s-a impus în derbiul cu LPS Roman, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava