Concert pascal
MOPAN Suceava

Pe parcursul săptămânii trecute, la Dej a avut locturneul final al Campionatului Naţional de volei masculine pentru cadeţi (juniori II). Judeţul Suceava a avut două reprezentante la această competiţie, LPS Suceava şi CSŞ „Nicu Gane” Fălticeni,. La finalul turneului în care s-a jucat în sistem fiecare cu fiecare, echipa CSŞ „Nicu Gane” din Fălticeni, pregătită de antrenorul Marius Stan a ocupat locul cinci, iar LPS Suceava, pregătită de Tudor Orăşanu a terminat pe poziţia a şasea, sucevenii aflându-se la prima prezenţă într-un turneu final.

Fălticenenii au pierdut în prima zi cu 1-3 în disputa cu una din candidatele la medalii, după ce a condus cu 1-0 la seturi, iar mai apoi au cedat cu 0-3 în meciul cu CTF Mihai I Bucureşti, echipă ce a devenit la final vicecampionă, la un singur set diferenţă de locul I. Elevii lui Marius Stan au pierdut al treilea meci, 1-3 cu CNNT Craiova, sâmbătă au reuşit singura victorie, 3-0 cu LPS Suceava, iar ieri, în ultimul meci au pierdut cu 0-3 în faţa campioanei din Dej.

„Noi ne-am atins obiectivul propus la începutul şi pe parcursul campionatului, ajungerea la turneul final. Aici ne-am dorit să nu terminăm pe ultimul loc şi să luăm cât mai multe seturi şi mă bucur c-am reuşit acest lucru, chiar dacă atât noi, cât şi celelalte echipe am avut parte de un arbitraj foarte slab. Per total sunt mulţumit de evoluţia echipei pe parcursul campionatului şi la acest turneu final”, a declarat antrenorul Marius Stan.

La finalul competiţiei, internaţionalul fălticenean de juniori, Miron David a fost declarat cel mai bun pe postul de extremă, iar Gabriel Monga, jucător ce a plecat de la Fălticeni la Baia Mare a fost declarat cel mai complet jucător al turneului.
CSŞ „Nicu Gane” Fălticeni a evoluat la turneul final cu un lot format din 11 jucători: David Miron, Gabriel Albu, Denis Irimescu, Alexandru Viziteu, Richard Vrabie, Vasilis Simos, Silviu Ionaş, Narcis Dediu, Alexandru Onofrei, Răzvan Dănilă şi Fabian Todică.

Ajunsă în premieră la turneul final, echipa LPS Suceava, pregătită de Tudor Orăşanu a terminat pe locul şase, dar a avut şansa de a ajunge pe locul III. În primul meci, sucevenii au pierdut cu 0-3 în faţa gazdelor de la Dej, iar mai apoi au reuşit prima şi singura victorie, 3-2 cu CSŞ 2 Baia Mare, echipă ce era candidată la medalie. În meciul trei, sucevenii au pierdut cu 0-3 disputa cu CTF Mihai I Bucureşti, echipă pe care în urmă cu trei săptămâni au învins-o în capitală, la turneul semifinalei II. A urmat mai apoi meciul direct cu cealaltă reprezentantă a judeţului, pierdut cu 0-3, iar în ultimul meci, LPS Suceava a cedat cu 1-3 la seturi, în disputa cu CNNT Craiova.

„Lipsa de experienţă la acest nivel şi-a spus cuvântul, mai ales că toate celelalte cinci echipe au la activ două sau trei turnee finale. Am învins Baia Mare, o echipă ce candida la medalia de aur, dar mai apoi n-am reuşit să câştigăm cu Fălticeni şi Craiova, meciuri ce ne-ar fi adus medalia de bronz. Per total cred că n-am ştiut să gestionăm un turneu lung, cu cinci meciuri în tot atâtea zile. Pentru noi este o performanţă c-am ajuns aici, că Suceava n-a mai avut de foarte mulţi ani echipe la finalele de cadeţi. Rămân cu dezamăgirea că n-am luat bronzul, dar şi cu speranţa că aceşti jucători talentaţi vor creşte, mai ales că vreo cinci din ei vor putea să capete experienţă la echipa de seniori CSM, unde vor juca cu dublă legitimare”, a explicat antrenorul Tudor Orăşanu.

LPS Suceava a folosit la Dej şi pe tot parcursul campionatului un lot de jucători format din: Ştefan Verciuc, Alexandru Raţă, Vlad Buhu (căpitan), Gheorghe Buiciuc, Tudor Ştreangă, Iulian Florea, Iustin Cioban, Marius Bortă, Denis Croitor, Alexandru Roman, Vlad Ştreangă, Valentin Istrate, Kevin Varvaroi şi Alin Romaniuc.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava