Concert pascal
MOPAN Suceava

Viceprimarul Sucevei, Lucian Harșovschi, a anunțat că primul punct de primire a refugiaților a fost amenajat în incinta Școlii Gimnaziale Miron Costin, din cartierul Burdujeni, unde au fost amplasate peste 200 de paturi echipate cu cele necesare și unde persoanele refugiate vor fi așteptate cu mâncare. Lucian Harșovschi a spus că dacă va fi nevoie, un alt punct de primire va fi amenajat la Școala Gimnazială nr. 9, din Obcini. „Suntem astfel solidari cu cei care au nevoie de noi toți în aceste momente grele și pregătiți să acordăm sprijinul material și logistic necesar”, a precizat Harșovschi. El a adăugat că în același timp, Primăria Suceava asigură transportul persoanelor care sosesc pe teritoriul României din Ucraina și care solicită suport pentru deplasare spre municipiul Suceava, punând la dispoziția acestora un număr de nouă autobuze.

„Mulțumesc tuturor sucevenilor care și-au oferit sprijinul și s-au mobilizat încă din primul moment al acestei crize, iar pentru cei care doresc să facă asta în continuare, primăria a deschis o linie telefonică directă la care se vor centraliza aceste solicitări”, a mai declarat viceprimarul Sucevei. Numărul de telefon la care se poate suna este 0230/210.678, zilnic între orele 08:00 – 18:00.

Lucian Harșovschi anunță finalizarea amenajării primului punct de primire a refugiaților din Suceava (FOTO), 1.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 1.0/10 (1 vote cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava