Concert pascal
MOPAN Suceava

Lucrările la podul peste râul Suceava de la Burdujeni vor fi întrerupte la finalul lunii iunie în perioada Zilelor Sucevei pentru a evita blocajele în zona Iulius Mall unde se vor ține evenimentele. Anunțul a fost făcut de primarul Ion Lungu care a declarat că lucrările vor fi întrerupte pe o durată de 10 zile când se va circula pe toate cele patru benzi ale podului. Lungu a subliniat că termenul de finalizare a lucrărilor dat inițial de 9 iunie nu va fi respectat însă a arătat că firma constructoare a dublat forța de muncă de la 3 la 6 muncitori.

”Nu se va respecta termenul de o lună de zile care ar trebui să fie pe data de 9 iunie. O să vedem când o să se poată pentru că se apropie Zilele Sucevei. Nu este exclus ca partea a doua a podului să se termine după Zilele Sucevei. Să vedem cum se termină partea întâi. Nu avem soluții trebuie să ne grăbim încet. Primordial e să se facă o lucrare de calitate. Încep să se monteze săptămâna asta rosturile. E foarte probabil să facem o pauză de 10 zile până vin Zilele Sucevei. Așa cum se știe Zilele Sucevei se desfășoară la Iulius Mall ca să putem circula cât de cât la acest eveniment după care în termen de două săptămâni să ne apucăm de partea a doua a podului care e mai simplă pentru că e mai puțin avariată decât partea întâi”, a declarat Lungu. Ion Lungu a mai ținut să spună că pe linie politică a primit reproșuri că nu trebuiau începute lucrările în perioada campaniei electorale pentru ca nemulțumirile oamenilor să nu se răsfrângă asupra liberalilor. Lungu admite ca această situație să fi influențat puțin scorul liberalilor însă a precizat că el nu lucrează electoral și că primordial este interesul comunității care este acela de a avea un pod circulabil spre Burdujeni.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava