MOPAN Suceava

Președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, a efectutat astăzi o vizită de lucru pe șantierul drumului județean Grădinița-Coșna, drum care leagă județul Suceava de Transilvania, de Bistrița Năsăud. ”Suntem la un pod care se modernizeză. E un drum care are circa 8,5 kilometri, o investiție de 31 de milioane de lei făcută de Consiliul Județean Suceava, prin fonduri guvernamentale. Un drum foarte mult așteptat de localnici dar și de turiști. Suntem cam la un sfert din volumul de lucrări executate. Aici lățimea drumului este de 6,5 metri asfaltat. Avem peste 2,5 kilometri de ziduri de sprijin, avem rigole din câte știu 12 kilometri pe ambele părți un pod nou și un pod reabilitat. Mai sunt 42 de podețe și 140 de poduri la intrare în curțile oamenilor din Coșna”, a declarat Flutur.

El a arătat că drumul acesta este un drum care va rezolva și problema localnicilor dar și dezvoltarea economică a zonei și turismul. ”Practic este vechiul drum dintre Ardeal și Bucovina, care leagă Valea Someșului de Valea Dornelor. Mai avem cinci kilometri pe care acum i-am luat în calcul până la hotarul cu județul Bistrița Năsăud. În felul acesta putem să vorbim de modernizarea întregii rețele de drumuri județene cu Ardealul. Nu va fi ușor pentru că este o rezervație naturală unde lățimea drumului este limitată dar o avem în vedere pe perioada următoare și această porțiune de drum. Invitația mea pentru turiști este să se gândească bine pentru că vor avea mult mai mult acces spre Țara Dornelor, din mai multe părți din zona Ardealului. Mulțumesc constructorului că s-a apucat de treabă. Au de recuperat ceva dar noi aici ne-am chinuit de mai multe ori până ce cineva a putut să câștige licitația și rugămintea mea este să tragă tare pentru că anul viitor dorim să punem în funcțiune acest drum ca să putem continua spre Bistrița tronsonul următor”, a declarat Gheorghe Flutur.  

Lucrările se desfășoară în plin la drumul județean Grădinița-Coșna. Flutur: ”Am rugat constructorul să tragă tare pentru că anul viitor dorim să punem în funcțiune acest drum”, 5.0 out of 10 based on 4 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 5.0/10 (4 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava