MOPAN Suceava

Dintre toate palatele lumii occidentale, cel mai impresionant este, cu siguranță, cel de la Versailles, a cărui construcție a durat peste o jumătate de secol.

Chiar și la douăzeci de ani de la începerea construcției, la palat încă lucrau 36.000 de muncitori și 6 000 de cai. Cea mai măreață cameră a palatului este, cu siguranță, „Galerie des Glaces” (Galeria Oglinzilor), inaugurată, în această zi, de mândrul rege Ludovic al XIV-lea.

„Galerie des Glaces” are 225 de metri lungime, cu 17 ferestre imense, fiecare reflectate de o oglindă de perete de dimensiuni egale. Sala impresiona cel mai mult în timpul nopții, când era luminată de sute de lumânări care străluceau în 32 de candelabre de argint enorme.

Galeria Oglinzilor a fost adesea scena unor mari evenimente, cum ar fi căsătoria nefericitului Ludovic al XVI-lea cu Maria Antoaneta, dar, la două secole după inaugurare, această sală a servit unor scopuri mai triste. Aici, biruitorul Bismarck l-a proclamat pe Wilhelm al Prusiei kaiser al unei Germanii unite, după ce îi umilise pe francezi în Războiul Franco-Prusac.

Totuși, Ludovic al XIV-lea ar fi fost mai mulțumit o jumătate de secol după acest eveniment, la semnarea Tratatului de la Versailles, care-i umilea pe germani, la sfârșitul Primului Război Mondial. Semnarea a avut loc în Galeria Oglinzilor, pe 28 iunie 1919.

Tot la 15 noiembrie:

1708: Se naște omul de stat britanic William Pitt cel Bătrân.

1787: Moare la Viena compozitorul austriac Christopher Gluck.

1802: Moare pictorul englez George Romney.

1864: Generalul unionist William Sherman dă foc orașului Atlanta, în timpul Războiului Civil American.

1868: Se naște, la Iași, Emil Racoviță, unul dintre întemeietorii biospeologiei și primul explorator român în Antarctica.

1908: Moare văduva împăratului Chinei, Tz’u-hsi (Cixi), cea mai influentă personalitate de la sfârșitul Chinei imperiale.

 

Geo Alupoae, critic de teatru.

Ludovic al XIV-lea inaugurează Palatul Versailles, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Cultural
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava