Concert pascal
MOPAN Suceava

În cea de a doua zi a celebrărilor dedicate hramului de la Cacica, Sfânta Liturghie în limba polonă a avut loc la ora 9:15 în biserică la care au participat membrii comunității poloneze din localitățile: Solonețu Nou, Pleșa, Poiana  Micului, Moara, Păltinoasa, Runc, Racova,   Vicșani,   Gura   Humorului,   Siret   și   Suceava.   Întreaga   Sfântă   Liturghie   a   fost acompaniată de Corul din Cacica. Sfânta Liturghie a fost oficiată de pr. dr. Stanislav Cucharec. Nelipsiți de la această slujbă au fost: președintele  Uniunii   Polonezilor   din   România   –   deputatul   Ghervazen   Longher   și   prim-vicepreședintele Victoria Longher. La ora 11:00 a avut loc Sfânta Liturghie solemnă a hramului cu venerarea icoanei Maicii Domnului din Cacica, încheiată cu procesiunea în jurul bazilicii.  Sfânta Liturghie solemnă pontificală a hramului a fost prezidată de Preasfințitul Iosif Păuleț – episcop de Iași împreună   cu   invitații   de   seamă:   episcopul   emerit   –   Petru   Gherghel,   preasfințitul   Antal Majnek, episcop de Muncaci – Ucraina, pr. provincial – Damian-Gheorghe Pătrașcu, pr. Ciprian Antăluca, decan de Bucovina, preoții din Bucovina și din alte regiuni, dar și oficialitățile: președintele Uniunii Polonezilor din România – deputatul Ghervazen Longher și prim-vicepreședintele Victoria Longher. Pe tot parcursul Sfintelor Liturghii, corul reunit al Bucovinei, dirijat de prof. Antonela Târnovan a încântat urechile credincioșilor sosiți la Cacica.

Lume câtă frunză și iarbă la hramul bisericii romano catolice din Cacica. Sfânta Liturghie solemnă pontificală prezidată de Preasfințitul Iosif Păuleț (FOTO), 10.0 out of 10 based on 2 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (2 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava