MOPAN Suceava

Credincioşii ortodocşi din judeţul Suceava care au participat la Slujba de Înviere au primit şi anul acesta Lumina Sfântă de la Mormântul Sfânt din Ierusalim. Lumina Sfântă a fost adusă la Suceava cu maşina de către preotul Cătălin Axinte, consilier în cadrul Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. Acesta a venit de la Bacău, acolo unde a aterizat avionul cu care a fost adusă Lumina Sfântă de la Bucureşti. Prima oprire în judeţul Suceava a fost la Biserica Sf. Ilie din municipiul Fălticeni. De aici au luat Lumină preoţii din zona de munte a judeţului Suceava. Apoi, Lumina Sfântă a fost adusă la Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou din Suceava, acolo unde era aşteptată de către preoţii din zona Sucevei, precum şi reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe din Ucraina.

La Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou, Lumina Sfântă a fost împărţită preoţilor de către Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, ÎPS Pimen. Atât la Fălticeni, cât şi la Suceava au fost prezenţi preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, şi prefectul judeţului Florin Sinescu. La Suceava, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, le-a mulţumit celor doi pentru sprijinul acordat pentru aducerea Luminei Sfinte de la Ierusalim.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Social
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava