Concert pascal
MOPAN Suceava

Proiectele susţinute de către biblioteca CCD “George Tofan” Suceava în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean, unitățile școlare, Universitatea “Ștefan cel mare Suceava” și Asociația Bibliotecarilor din România se dezvoltă continuu şi creează un cadru cultural-educativ generator de competențe profesionale dar și personale.
Așa se face că, potrivit prof. Daniela Argatu, bibliotecar la Casa Corpului Didactic “George Tofan” Suceava, președinte Filiala Suceava a ABR, în luna mărțisorului și a lui Creangă, la sediul Casei Corpului Didactic “George Tofan” Suceava se derulează ediția a IV-a a Proiectului județean „Călători în lumea lui Creangă” (inițiat și coordonat de prof. înv. primar Daniela Pasăre de la Școala Gimnazială nr. 8 Suceava alături de Școlile Gimnaziale nr. 1, 10, “Jean Bart”, „Gr. Ghica Voievod” din Suceava și din Salcea, Moara, Adâncata, Ipotești, Văratec și Stroești)) cu tema “Un mărțișor pentru literatura română”. Toate lucrările micuților elevi de la aceste școli au fost expuse aici pentru o săptămână. Daniela Argatu a mai informat că o altă expoziție, cu tema “Mărțișorul prieteniei”, este produsul muncii copiilor de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Suceava, coordonați de profesoarele Dorina Cocari, Mirela Fărcane, Florica Petrovan.
„Tot produsul mâinilor iscusite ale elevilor dar de data aceasta de la Liceul Tehnologic “Ion Nistor” Vicovu de Sus au fost expuse sub genericul “Martie…Mărțișor”. Ei au fost coordonați de prof. Tudorița Dureț, Paraschiva Simonela Nistor, Maria Tabarcea, Elisaveta Chelba, Ana Doina Gheorghiță și bibliotecara Mărioara Bahnean.
Această expoziție însoțește Masa rotundă cu tema “Mărțișor” despre legendele, tradițiile și obiceiurile mărțișorului în diferite zone ale țării și în străinătate, ce se desfășoară la Biblioteca Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava prin concursul dat de directorul Bibliotecii, prof. univ. dr. Rodica Nagy și bibliotecarele Anișoara Budui (vicepreședinte Filială ABR) și Adriana Florentina Gherasim (secretar filială ABR)”, a mai spus Argatu.
Și tot în această lună, pe 8 Martie, vor fi sărbătorite, prin diferite activități cultural-educative, și Ziua Internațională a Femeii, iar pe 20 martie – Ziua Internaţională a Francofoniei și Ziua Internaţională a Teatrului pentru Copii şi Tineret, iar pe 21 martie – Ziua mondială a teatrului de păpuși și Ziua Internaţională a Poeziei.

Luna mărțisorului și a lui Creangă la Casa Corpului Didactic “George Tofan” Suceava, 10.0 out of 10 based on 3 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (3 votes cast)
Cultural
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava