Concert pascal
MOPAN Suceava

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, candidatul PNL pentru un nou mandat, a desfiinţat miercuri într-o conferinţă de presă principalul subiect de campanie al contracandidatului său de la ALDE, Ştefan Alexandru Băişanu, care propune referendum pentru renunţarea la sistemul centralizat de termoficare şi populaţia să beneficieze de centrale termice pe gaz cumpărate de primărie. Lungu s-a referit în primul rând la afirmaţia făcută de Băişanu luni, 14 martie, când a anunţat că a strâns deja 2.600 de semnături pentru demararea referendumului pe tema renunţării la sistemul centralizat de termoficare acuzându-l de dezinformare. Primarul a explicat că „domnul candidat” nu poate să strângă semnături pentru iniţierea unui referendum pentru că nu-i dă dreptul legea ci doar pentru iniţierea unui proiect de hotărâre de Consiliu Local. Consilierii, a explicat primarul, sunt cei care decid cu privire la iniţierea unui eventual referendum.

Ion Lungu i-a amintit lui Băişanu că în 2012 a fost de acord cu sistemul centralizat de termoficare

Mai mult, a spus Lungu, semnăturile trebuie strânse pe un formular tipizat care este pus la dispoziţie de secretarul Consiliului Local arătând că „domnul candidat” a venit după formular abia marţi, 15 martie. „Ce poate dumnealui iniţia este un proiect de hotărâre de consiliu local care are nevoie de 5% din semnăturile cetăţenilor cu drept de vot adică în jur de 4.750 de semnături. Mai mult domnul candidat spune luni că a strâns 2.600 de semnături iar marţi a venit la primărie după tabelul necesar conform legii. Domnul candidat ştie ca fost prefect că secretarul Consiliului Local trebuie să pună la dispoziţie tipul de formular fie că discutăm de referendum sau de altă iniţativă cetăţenească. Dumnealui poate să vină cu un proiect de hotărîre de CL care va fi supus dezbaterii CL”, a explicat Lungu.
Lungu i-a amintit „domnului candidat” care acum doreşte renunţarea la sistemul centralizat de termoficare că a susţinut acest sistem în 2012 când în Consiliul Local s-a fost votat în unanimitate construirea noii centrale termice a municipiului. Primarul a prezentat documente în acest sens. „Hotărârea că se face centrala termică nouă a fost luată în data de 12 iulie 2012 când domnul candidat a fost prezent la şedinţa de Consiliu Local. Atunci dumnealui a renunţat la calitatea de consilier în locul său venind Paul Rusu. Toţi cei 19 consilieri prezenţi la şedinţă au votat în unanimitate sistemul centralizat. Domnul candidat a fost prezent la acea şedinţă pentru că era coordonatorul consilierilor USL. Vă daţi seama ce paradox după 3 ani şi opt luni tot aceeaşi domni consilieri care au votat atunci sistemul centralizat ar trebui să vină acum să analizeze proiectul domnului candidat că renunţăm la sistemul centralizat”, a spus Lungu.

Lungu: „Nu există bază legală pentru ca primăria să cumpere centrale termice pe gaz metan la populaţie”

Primarul a apreciat că nu sunt argumente pentru a se renunţa la sistemul centralizat de termoficare subliniind că hotărârea consilierilor din 2012 a fost una matură şi raţională. El a arătat că încălzirea în sistem centralizat este mai ieftină decât cea generată de centralele pe gaz metan. „Încălzirea la centrale pe gaz e mai scumpă cu 34,29% faţă de sistemul centralizat. În februarie încălzirea la un apartament cu două camere în Burdujeni a fost de 270 de lei la gaz şi 181 de lei la centralizat. În George Enescu în februarie a fost de 300 de lei la un apartament cu două camere pe gaz şi 149 de lei la centralizat. Trebuie să fim corecţi şi să spunem că primăria plăteşte o parte din subvenţie dar aceasta va dispărea după reabilitarea reţelelor termice”, a spus Lungu. Ion Lungu a arătat că primăria nu poate cumpăra centrale termice pentru populaţie pentru că nu există bază legală subliniind că chiar dacă ar exista ar fi probleme cu infrastructura.

Lungu: „Dragi suceveni nu vă lăsaţi duşi în eroare de acest subiect de campanei electorală”

El a precizat că sunt zone unde magistralele de gaz metan nu fac faţă la consumul actual. „Nu putem cumpăra centrale pe gaz. Durata de viaţă a unei centrale este de 8 sau 10 ani. Ce facem după aceea cumpărăm altele după 10 ani? Durata centralei mari este de minimum 50 de ani deci o generaţie”, a arătat Lungu. Primarul a amintit şi de poluarea pe care o generează centralele pe gaz metan exemplificând cu scandalul de la Bistriţa pe această temă. „Sigur că este un subiect de campanie electorală a domnului candidat la fel cum a făcut şi în 2012 cu acel sondaj. Aici nu e vorba de sondaj ci este problemă mult prea serioasă şi trebuie să o tratăm ca atare. Deci dragi suceveni nu vă lăsaţi duşi în eroare de acest subiect de campanei electorală. Domnul candidat a procedat bine în anul 2012 când a votat pentru sistemul centralizat. Acum vrea doar un subiect de campanie electorală şi o sămânţă de vorbă cu dumneavoastră”, a încheiat Lungu. Primarul a mai spus că „domnul candidat” nu face altceva decât să împartă oraşul în două să-i instige pe cei branşaţi la sistemul centralizat de termoficare împotriva celorlalţi.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava