Primarul Sucevei Ion Lungu a explicat astăzi cu argumente în cadrul unei conferințe de presă, că proiectul prin care Suceava a fost selectată între cele 100 de orașe europene inteligente și neutre din punct de vedere climatic până în anul 2030, proiect de pe urma căruia vor fi atrase importante fonduri europene, este proiectul municipalității demarat în urmă cu 15 ani și nu al USR așa cum se încearcă să se inducă ideea în piață.  ”Am văzut atâtea reacții. Mulți își însușesc meritele că au adus ei aceste proiecte. Vreau să vă spun că nici în glumă nu putem spune că acest proiect nu este al municipalității. Nici măcar în glumă și nu ironizez. Ce de la USR nici în glumă nu pot spune acest lucru pentru că aici este vorba de munca de 15 ani a municipalității. Nu este corect. Am văzut că s-a spus că acest proiect este 100% a USR-ului.  Nici pe departe. Nici în glumă nu se poate spune asta pentru că acest proiect a început la Suceava în urmă cu 15 ani când USR nici nu era înființat”, a spus Lungu.

El a explicat cum s-a derulat cronologic acest proiect. ”În data de 14 iunie 2011 am semnat la Lisabona Memorandumul pentru transport electric în Europa fiind singurul oraș din România, alături de orașe mari precum Madrid, Lisabona, Stockholm, Frankfurt, Oslo, Londra, Katowice, etc. În anul 2014 pe 29 mai la Madrid am fost premiați Planul de acțiune pentru energie durabilă al municipiului Suceava a fost premiat cu locul 1. În 2018  am semnat Convenția primarilor din  Europa privind clima și energia. În anul 2020 am semnat Declarația de la Paris în decembrie privind reducerea emisiei gazelor cu efect de seră cu până la 40% până în 2030. În 2011 am aprobat Planul de acțiune pentru energie durabilă și climă al municipiului Suceava care era licitat din mandatul trecut. Sigur că știam de acest proiect dar la modul oficial am aflat de la doamna Baciu director general în Ministerul Dezvoltării care mi-a trimis pe 26 octombrie 2021 acest proiect. Am fost pe loc de acord și pe 27 octombrie 2021 am ieșit și am spus că municipiul Suceava vrea să fie printre cele 100 de orașe europene neutre din punct de vedere climatic până în anul 2030. Cred că sunt destule elemente care să arate că este un proiect al municipalității. Este vorba de o muncă de 15 ani la Primăria Suceava și este o răsplată pentru municipiul Suceava pentru toate consiliile locale  care au funcționat din 2008  încoace”, a explicat primarul.

El a menționat că documentația pentru acest proiect a fost făcută de specialiștii Primăriei Suceava pe care i-a felicitat. ”Noi am făcut documentația și am depus-o la Comisia Europeană. Sunt orașe din România care au dat sume grele pentru a face documentația și nu au reușit. De ce? Pentru că au scris povești frumoase iar noi am fost pragmatici și am scris realist. Vreau să felicit echipa de la Direcția de fonduri europene”, a spus Lungu. El a adăugat că acest proiect reprezintă o oportunitate de a atrage foarte mulți bani europeni.” Sigur că dacă nu politizăm proiectul eu zic că poate aduce avantaje cetățenilor. Restul, sigur onorurile,  diplomele sunt importante până la un punct dar ele nu țin de foame”, a punctat edilul șef. Ion Lungu a mai spus că săptămâna viitoare va avea o discuție cu consilierii locali pe tema acestui proiect și a făcut apel ca acesta să nu fie politizat pentru a avea finalitatea dorită pentru cetățeni. ”Este o șansă unică aproape istorică pentru orașul nostru. Este totodată  o onoare și o responsabilitate. Mult orașe din România ne invidiază”, a conchis Lungu.

Lungu explică cu argumente că proiectul în care Suceava a fost selectată între cele 100 de orașe europene inteligente și neutre climatic este al municipalității. ”Cei de la USR nici măcar în glumă nu pot spune că este proiectul lor”, 7.0 out of 10 based on 3 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 7.0/10 (3 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava