MOPAN Suceava

Săptămâna viitoare, Guvernul ar putea decide transferul Parcului Șipote din Suceava de la Romsilva în proprietatea municipiului. Anunțul a fost făcut, la Radio Top, de primarul Ion Lungu. El a declarat că proiectul s-a aflat pe ordinea de zi a ședinței de ieri a Executivului, însă nu s-a adoptat hotărârea fiindcă trebuie luată „la pachet” cu orașele Timișoara, Vîlcea și Buzău. Primarul a afirmat că decizia a fost amînată, deoarece Buzăul, de exemplu, nu are documentația completă, ca Suceava. Ion Lungu a mai spus că primarul de Buzău, Constantin Toma, i-a solicitat sprijinul. El a declarat: „M-a sunat primarul de la Buzău chiar ieri. Nea Tomiță este un primar adevărat. Îl respect ca atare. Nu este un politruc. E un om de toată isprava. Mi-a zis să-l ajut că nu are dosarul complet. Și m-a întrebat cum e cu valoarea de inventar a pădurii. Eu cum am făcut, ce-am făcut. Și i-am spus. Nea Tomiță, uite cum am făcut, așa și așa”. Primarul a precizat că după ce se va realiza transferul Parcului Șipote la Primărie va fi depus un proiect pentru accesarea de fonduri europene. Zona însumează 43 de hectare de teren și ar urma să fie transformată într-una de agrement.

Lungu: Guvernul ar putea decide săptămâna viitoare transferul Parcului Șipote către Primăria Suceava, 7.5 out of 10 based on 4 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 7.5/10 (4 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava