Concert pascal
MOPAN Suceava

Problema termoficării în municipiul Suceava va fi rezolvată chiar şi fără ajutorul Guvernului României, a anunţat primarul Ion Lungu în şedinţa extroardinară a Consiliui Judeţean, care a avut loc joi. Lungu a participat ședința în care s-a analizat, printre altele stadiul proiectului „Suceava – utilităţi şi mediu la standarde europene”. Ion Lungu a dat asigurări că rezolvarea problemelor de termoficare în Suceava sunt pe drumul cel bun. El a dat asigurări că în acest an Suceava va avea un operator pentru transportul şi distribuţia agentului termic, adăugând că în această iarnă sucevenii vor avea căldură şi apă caldă. În momentul în care preşedintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor, l-a întrebat pe Ion Lungu dacă va face aceste lucruri fără ajutorul Guvernului României, edilul Sucevei i-a răspuns „Fără ajutor de la Guvern de această dată”. La rândul său, Nechifor i-a mulţumit pentru aceste asigurări, însă a subliniat că ar fi foarte bine dacă şi consilierul judeţean PNL Vasile Ilie, care este şi directorul noii centrale termice deţinută de compania Bioenergy poate confirma că sucevenii vor avea apă caldă şi căldură în această iarnă.

De precizat că în şedinţa de ieri a deliberativului judeţean au existat câteva schimburi de replici în contradictoriu între Cătălin Nechifor şi Ion Lungu, după ce acesta din urmă a spus că Suceava este singurul oraş din ţară în care după anul 1989 s-a construit o centrală termică nouă. Lungu a fost contrazis de Nechifor, acesta spunându-i că şi la Rădăuţi, Câmpulung Moldovenesc sau Vatra Dornei s-au construit centrale termice, prin proiectul „utilităţi şi mediu”. „Este vorba de o centrală termică care încălzeşte un oraş întreg. O centrală cum e cea din Suceava care alimentează un municipiu reşedinţă de judeţ, o investiţie de 80 de milioane, nu mai există”, a spus Lungu. El nu s-a lăsat convins nici atunci când Nechifor i-a spus că mai există o astfel de centrală la Focşani. „Nu mai este. Vă asigur. Chiar dacă este nepoliticos să mă întrerupeţi, vreau să spun că la o emisiune TV pe un post public de televiziune s-a evidenţiat acest lucru. Mai sunt centrale modernizate parţial. Singurul oraş în ţară unde este o centrală nouă de încălzire a oraşului este la Suceava. Şi suntem pe un drum bun. 30% din reţelele de transport şi distribuţie sunt reabilitate. Iar Primăria a pregătit un proiect european de 50 de milioane de euro pentru a reabilita în totalitate reţelele de transport distribuţie”, a spus Lungu. El a subliniat că în maxim doi ani va fi rezolvată şi problema asigurării unui serviciu civilizat şi eficient pentru populaţie de producţie, transport şi distribuţie a energiei termice în municipiul Suceava. Ion Lungu a făcut referire şi la creditul pentru proiectul „utilităţi şi mediu”, precizând că Suceava a primit 10 milioane de euro. El a ţinut să precizeze însă că acest credit este cel mai ineficient împrumut pe care Primăria Suceava îl are de returnat în momentul de faţă. Lungu a spus că acest credit este împovărător pentru judeţul Suceava, în condiţiile în care sunt primării care trebuie să plătească pentru rambursarea lui fără a avea beneficii.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava