MOPAN Suceava

”Mingea se află în terenul comercianților din bazar. Bazarul se va redeschide funcție de cât de repede vor fi repoziționate chioșcurile care îngreunează pătrunderea mașinilor pompierilor”. Afirmația a fost făcută de primarul Sucevei Ion Lungu, după ședința comandamentului de marți dimineață de la primărie. Lungu a declarat că pe lângă acest aspect care este cel mai important se mai are în vedere eliminarea improvizațiilor de alimentare cu energie electrică a unor chioșcuri, delimitarea bazarului privat de bazarul primăriei, respectarea locurilor de fumat și asigurarea funcționării hidranților.

În plus, a spus Lungu, e nevoie de finalizarea expertizei de specialitate pentru autorizarea finală a halelor care vor trebui dotate cu instalații automate de stingere a incendiilor. ”Aici am avut ghinion. Expertiza a demarat la începutul anului dar persoana care lucra la expertiză care era de la o firmă din Iași a decedat. Ca atare a trebuit să facem alt contract care este în curs de execuție. Sper ca în maxim două săptămâni să-l putem aproba în Consiliul Local să avem niște linii directoare și pe baza acestor măsuri pe care să le luăm în bazar să putem redeschide activitatea acolo”, a spus Lungu. Ion Lungu a subliniat că bazarul primăriei va fi delimitat de bazarul privat printr-un gard care va fi construit cu bani de la bugetul local. Investiția a fost estimată între 60.000 și 100.000 de lei fondurile urmând a fi alocate în viitoarea ședință a Consiliului Local.

Primarul a subliniat că bazarul privat funcționează ilegal arătând că nu a existat nicio o solicitare la primărie pentru autorizarea chioșcurilor de acolo. Lungu a mai ținut să precizeze că municipalitatea i-a somat pe comercianții din bazarul primăriei încă de la începutul anului să-și repoziționeze chioșcurile însă acest lucru nu s-a întâmplat. ”De la începetul anului am dat somații să se mute chioșcurile însă oamenii m-au rugat să-i mai las ba că vine Paștele, ba că vine Crăciunul. I-am înțeles, am fost tolerant dar acum nu se mai poate”, a spus Lungu. Pentru nerespectarea măsurilor PSI în bazar primăria Suceava a fost amendată de ISU cu 30.000 de lei. Municipalitatea a plătit jumătate din  sumă în 48 de ore.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava