Concert pascal
MOPAN Suceava

Primăria municipiului Suceava a declanşat începând cu data de 1 septembrie o amplă campanie de recuperare a datoriilor pe care contribuabilii persoane fizice şi juridice le au către bugetul local, datorii care se ridică la suma de 49 de milioane de lei. În acest sens municipalitatea şi-a dublat numărul persoanelor care se ocupă de executări silite de la 10 la 20 prin redistribuiri de la alte compartimente din primărie. Primarul Ion Lungu a declarat că operaţiunea de recuperare a banilor va fi extrem de grea întrucât aproape jumătate din debitele contribuabililor provin de la societăţi aflate în faliment sau în insolvenţă. Un procent însemnat, 7%, adică în jur de 3,5 milioane de lei, reprezintă restanţele fundaţiilor şi asociaţiilor. Lungu a spus că este vorba de 219 fundaţii care au restanţe la impozitul pe mijloacele de transport. « Pe unele din ele le ştim încercăm să le executăm silit pe altele nu le mai găsim nu ştim cine le mai reprezintă. Ca atare pentru 50 de fundaţii ne-am adresat  Tribunalului să ne spună cine le reprezintă, unde sunt, cine sunt persoanele responsabile astfel încât să ne putem îndrepta împotriva lor. Ele vin cu debite vechi din perioada de glorioe când se aduceau maşini din Occident când se făceau fel de fel de acte de comerţ sub masca acestor fundaţii. Din păcate multe din ele nu mai există», a spus Lungu. Primarul a subliniat că această acţiune de recuperare a restanţelor la bugetul local presupune deplasarea în teren a unor echipe de executare silită. Lungu a făcut un apel către suceveni să-şi achite datoriile de bună voie şi să nu fie puşi în situaţii în care să le fie executate silit bunurile. « Sunt multe persoane care lucrează afară care nu plătesc taxe şi impozite pe clădiri. Spun că au chiriaşi dar aceştia nu răspund pentru că e problema proprietarului. Sunt oameni căria le-am recomadat să-şi vândă locuinţele în măsura în care nu pot să mai gestioneze situaţia. E plecat de trei ani de zile în Spania nu a venit acasă dar nu plăteşte nici taxe nici impozite. Trebuie făcută ordine. Fac apel la asociaţii să inventarieze aceste cazuri pentru că altfel e greu de colaborat cu oameni care stau în chirie şi nu au nici un fel de responsabilitate şi e imposibil să recuperăm banii », a spus Lungu. Ion Lungu a ţinut să mai precizeze că primăria are nevoie acută de bani întrucît încasările au scăzut drastic în ultimele luni.

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
AdministraţiePrimăria municipiului Suceava
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava