Concert pascal
MOPAN Suceava

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a povestit miercuri în conferința de presă săptamânală de ce nu s-au mai organizat spectacole de Zilele Sucevei arătând că în luarea deciziei un rol important a avut și o scrisoare primită de la Avocatul Poporului. ”Ne-am propus inițial să facem niște evenimente iar atunci am anunțat că la spectacole nu vor fi primiți decât cei vaccinați. Nici nu s-au terminat discuțiile că pe data de 21 mai am primit o scrisoare de la Avocatul Poporului care ne spunea că nu e corect cum procedăm că este posibil să încălcăm normele constituționale care reglementează principiul egalității în drepturi, accesul la cultură prevăzut de Constituție este gratuit și reglementat, că cetățenii sunt egali în fața legii, că se fac discriminări. Nu făcusem nimic și deja eram acuzați. Ca atare am renunțat să mai facem ceva nu numaidecât ca urmare a acestei scrisori dar și datorită ei. Ca să fi făcut ceva frumos trebuia să aducem niște artiști care costă zeci de mii de euro. Ori, nu poți să facă asta ca să cânte la un țarc cu 500 sau 1000 de oameni. Vă dați seama ce balamuc ar fi fost. Ca atare așteptăm să se lămureasacă lucrurile să vedem ce se întâmplă pe viitor și o să reprogramăm aceste spectacole altădată. Noi acum suntem parteneri cu Consiliul Județean în programul dumnealor”, a relatat Lungu.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava