Concert pascal
MOPAN Suceava

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat că în cursul zilei de luni a participat la ADR Piatra Neamt la o discuție pregătitoare pentru accesarea de  fonduri europene prin Programul Operațional Regional, finanțate în perioada 2021-2027.

„Am discutat despre posibilitatea aprobării SIDU la nivelul Zonei Urbane Funcționale și ni s-a sugerat sa așteptăm finalizarea consultanței întocmită de firma de consultanță Jaspers pentru ADR Nord Est, în vederea accesării fondurilor europene în exercițiul financiar 2021-2027. S-a estimat că termenul de finalizare va fi până cel târziu la sfârșitul anului, altfel existând riscul sa apară modificări la nivelul ADR Nord -Est și să fim  nevoiți să aprobăm din nou dacă vor fi modificări”, a declarat Ion Lungu. El a spus că în cadrul discuțiilor a trecut în revistă proiectele pe care Primăria Suceava vrea să le finanțeze pe prioritățile nr. 2,3,4,6,7.

Primarul Sucevei a arătat că valoarea estimată a proiectelor pe care municipalitatea suceveană le are pregătite pentru finanțare pe aceste priorități se ridică la 75,55 milioane euro.

„O veste bună este la Prioritatea nr. 6, <O regiune educata>, unde vom putea depune proiecte pentru transport electric pentru elevii din zone marginalizate”, a arătat Lungu. El a adăugat că la prioritatea nr 3 – „O regiune durabilă, mai prietenoasă cu mediul”, pentru Creșterea eficienței energetice la clădiri rezidențiale se introduce un nou indicator, „Sărăcie energetică”, prin care se va stabili valoarea grantului, iar diferența va fi suportata de autoritatea locală.

Ion Lungu a mai precizat că proiectele de digitalizare pentru școli vor putea fi accesate pe Prioritatea nr.2 „O regiune mai digitalizată” și pe prioritatea nr.6 „O regiune mai educată”.

„A fost o discuție utilă  și am stabilit cât mai concret foaia de parcurs a etapelor pentru depunerea proiectelor europene pe Programul Operațional  Regional în perioada 2021-2027. Sperăm să putem depune începând din anul 2023 proiecte la finanțare pe POR la ADR Piatra Neamț”, a încheiat Ion Lungu.

 

Lungu: Primăria Suceava are pregătite proiecte de 75,55 milioane de euro pentru a fi finanțate cu bani europeni prin POR, 1.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 1.0/10 (1 vote cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava