Concert pascal
MOPAN Suceava
Galerie foto25 poze în acest set

Vineri, 25 mai, primarul PDL al Sucevei, Ion Lungu, care candidează pentru un nou mandat a distribuit materiale electorale în Bazar alături de cei doi viceprimari Lucian Harșovschi și Viorel Seredenciuc și de echipa sa de campanie. El a fost bine primit de comercianţi. Ion Lungu le-a împărţit bazariştilor pixuri, brichete, cutii de chibrituri şi fluturaşi electorali. El a ţinut să precizeze că, în ultimii ani, Primăria a investit echivalentul a 3 milioane de euro în modernizarea bazarului. De asemenea, Ion Lungu a amintit că municipalitatea urmează să pună în aplicare un proiect privind încălzirea centrului comercial. “Cred că m-am ţinut de cuvânt şi ceea ce a promis în 2004, când am venit primar, că voi moderniza Bazarul, s-a întâmplat. Lucrările, în mare, sunt finalizate. Sigur, mai avem de lucrat la trotuare şi căi de acces. În spatele Bazarului deja se lucrează la realizarea parcării. Se ştie că în acest an avem un proiect pe fonduri europene prin care să aducem căldura în Bazar, pe baza unor suflante de aer cald, alimentate cu energie verde. Sunt convins că oamenii din Bazar apreciază acest lucru, faptul că m-am ţinut de cuvânt, eu şi echipa mea de la Partidul Democrat-Liberal”, a spus Lungu. Bazariștii i s-au plâns primarului de controalele mult prea dese la care sunt supuși iar edilul șef le-a promis că va lua poziție atunci când controalele devin abuzive. ”Din punctul meu de vedere Bazarul a fost, este şi va rămâne o prioritate, pentru că de aici îşi câştigă existenţa mulţi suceveni, este un fel de măsură de protecţie socială. Sunt mulţi oameni care îşi poartă copiii la şcoală de aici, din Bazar, fac bani pentru a plăti cheltuielile de întreţinere, iar dacă nu ar lucra în Bazar mulţi nu ar supravieţui. De aceea voi fi alături de cei din Bazar, mă voi bate până în pânzele albe ca Bazarul să existe, în condiţii de legalitate. Voi fi solidar cu oamenii din Bazar atunci când vor fi controale în exces, aşa cum s-a întâmplat săptămâna trecută. Sper ca lucrurile să intre în normalitate, oamenii trebuie să înţeleagă şi ei că trebuie să respecte condiţiile de legalitate, iar eu ca primar îi asigur că voi fi alături de ei şi în perioada următoare”, le-a spus primarul celor din bazar.

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava