MOPAN Suceava

Malurile râului Suceava pe porțiunea dintre „Stimas” și „Iulius Mall” unde va fi amenajată noua zonă de agrement vor fi consolidate în baza unui Memorandum pe care Primăria Suceava îl va încheia cu ”Apele Române” cu avizul Ministerului Mediului. Anunțul a fost făcut de primarul Ion Lungu care a discutat acest subiect cu directorul general al ”Apelor Române” Bacău, Răzvan Găină, directorul tehnic Irina Lucavețchi și cu directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor Suceava, Daniel Drăgoi. Ion Lungu vrea ca până la finalizarea lucrărilor la zona de agrement să fie încheiată și consolidarea malurilor. ”Consolidarea malurilor nu este eligibilă pe fonduri europene și încercăm să găsim o altă variantă. Soluția este încheierea unui memorandum între Apele Române și Primăria Suceava vizat de Ministerul Mediului în care ei ne dau posbilitatea să investim acolo iar după ce facem lucrările să le transferăm către Apele Române că asta este regula. Putem găsi ca surse de finanțare pe lângă bani de la bugetul local fonduri de la CNI”, a declarat Lungu. Primarul a ținut să sublinieze că o astfel de soluție a fost aplicată la Oradea. Amintim că zona de agrement de pe malul râului Suceava care se va întinde pe o suprafață de 15 hectare va fi realizată de asocierea formată din firmele locale „General Construct” și „Art Peisaj”. Investiția va costa aproape 12,9 milioane de lei și va fi finanțată cu bani atrași printr-un proiect european.

Malurile râului Suceava pe porțiunea unde va fi amenajată zona de agrement vor fi consolidate în baza unui memorandum între ”Apele Române” și Primărie, 1.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 1.0/10 (1 vote cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava