MOPAN Suceava
Galerie foto106 poze în acest set

În județul Suceava la altitudinea de 1.700 metri lângă ”cuibul vulturilor” se află o mănăstire cu o istorie interesantă și de o frumusețe aparte. Este vorba de Mănăstirea Piatra Tăieturii, așezământ monastic situat pe versantul vestic al Culmii Piatra Tăieturii din Munții Bistriței, aflat în arealul administrativ al Comunei Panaci, într-o zonă cu peisaje de vis. Locația oferă acces vizual spre Munții Călimani, Rarău, Rodnei, Ceahlău și cei ai Bârgăului.

Cuib de mitralieră în vremea războiului

În incinta mănăstirii se află: Biserica cu hramul „Nașterea Maicii Domnului“, Paraclisul cu hramul „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul“, Portalul de intrare, Clopotnița, Casa de oaspeți cu două nivele având o capacitate de 50 de locuri, Peștera „Sfânta Cruce“, Peștera „Sfântul Antonie cel Mare“, Corp chilii și Anexe.

Lîngă mănăstire este o cruce înaltă, ridicată pe borna ce marca odinioară hotarul cu Imperiul Austro-Ungar.

La poarta de jos a mănăstirii este o troiță cu hramul „Sfântul Antonie cel Mare”.

În curtea mănăstirii este încorporată stânca din vârful Muntelui Piatra Tăieturii, de la care vine și numele locului. La baza acestei stânci, unde datorită poziției ei dominatoare a fost în vremea războiului cuib de mitralieră, este peștera care a fost pictată și sfințită tot cu hramul Sfântului Antonie cel Mare.

În pădurea de la Piatra Tăieturii a trăit în pustie părintele Ilie Cleopa în cei șase ani de prigoană comunistă, într-o groapă aflată la rădăcina unui brad.

Starețul Macarie al Mănăstirii este un om molcom și primitor care se bucură nespus când pelerinii îi calcă pragul ceva mai mulți vara și mai puțini iarna ținînd cont de traseul dificil de parcurs. Părintele Ciprian are grijă de animalele și de păsările din curte dar și de frumoșii câini ciobănești și de vițelușul Cătălin.

Căi de acces

Rutier: Din Vatra Dornei spre est pe DN17B, apoi la dreapta spre Panaci pe DJ174 și ulterior stanga pe DC 81B; Turistic: Sunt mai multe trasee turistice de 1,5- 3 ore din Panaci care duc la schit , toate superbe.

Punctul de intrare pe traseul rutier către Mănăstirea Piatra Tăieturii, îl reprezintă centrul Comunei Panaci – intersecția spre stânga din fața Primăriei, semnalizată cu indicatoare. Prima parte a drumului (circa 2 km) care urmează Valea Chirileni, este betonată și urcă lin printre gospodării. La sfârșitul acestei porțiuni drumul mai continuă să urce pentru câteva sute de metri pe firul văii, după care urcă abrupt pe versantul din dreapta al sensului de urcare pentru mai bine de un kilometru. Restul traseului urmează în mare parte curba de nivel până sub mănăstire, ultima parte fiind puțin mai solicitantă. Odată ajunși în dreptul mănăstirii, pe partea dreaptă veți întâlni o troiță mare, iar la o sută de metri de aceasta, o intersecție. Pentru o vizită la mănăstire, urmați drumul din dreapta aproximativ 100 m.

Istoric

Inițial pe locul actualei mănăstiri a fost un schit cu hramul Nașterea Maicii Domnului. Piatra de temelie a fost pusă în anul 1933 de catre preotul Iosif Achirilei, ctitorul acestui așezământ, pe locul proprietății familiei sale. Mormântul său se află astăzi în naosul bisericii mari acoperit de o lespede de marmură. Schitul a fost sfințit la 8 septembrie 1933, de către Mitropolitul Bucovinei, Nectarie Cotlarciuc.

Prin Decretul 410/1959 schitul a fost desființat, în anul 1962 fiind chiar demolat.

Începând cu 1 iunie 1990 s-a trecut la reînființarea așezământului, de această dată cu rang de mănăstire, prin decizia Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, turnându-se temelia noii biserici mari pe vechiul amplasament și cu același hram, „Nașterea Maicii Domnului“. Aceasta a fost finalizată la 1 iunie 1997, fiind sfințită de către Pimen Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților și Teodosie Snagoveanul Arhiepiscop al Tomisului. Pictura a fost executată de către pictorul Nicolae Gavrilean din Gura Humorului, fiind finalizată la 23 august 1998. Mai întâi a fost însă terminat și sfințit la 8 septembrie 1992 de către Arhiepiscopul Pimen, Paraclisul cu hramul „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul“. Doi ani mai târziu, la 11 septembrie 1994, s-a finalizat pictura acestuia tot de către Nicolae Gavrilean. La 1 octombrie 2000 s-au finalizat lucrările de construcție a clopotniței, a unei case de oaspeți cu două nivele având o capacitate de 50 de locuri, precum și de amenajare a altor două lăcașe de rugăciune din apropiere: Peștera „Sfânta Cruce“ și Peștera „Sfântul Antonie cel Mare“, aceasta din urmă fiind pictată în tempera și resfințită de către Arhiepiscopul Pimen la 20 iulie 2003.

Oportunități turistice

Locația oferă acces vizual spre Călimani, Rarău, Rodnei, Ceahlău și cei ai Bârgăului.

  • Pasul Păltiniș care este cale de acces între Vatra Dornei și Județul Neamț , cu drum pavat cu bârne de lemn.
  • Catedrala Munților din Panaci
  • Traseul de creastă al Masivului Pietrosul Bistriței cu marcaj Bandă roșie, care urcă la vest de la Pasul Păltiniș și coboară spre est la Cheile Zugreni
  • Traseul Panaci-Piatra Tăieturii-Gura Barnarului, cu marcaj Punct albastru
  • Izvoarele de apă minerală
  • Depozitul fosilifer Glodu
  • Arborele Zmeu

Text parțial preluat: www.wikipedia.org

Mănăstirea suceveană de lângă ”cuibul vulturilor”. În pădurea din apropiere a trăit în pustie părintele Ilie Cleopa în cei șase ani de prigoană comunistă, 7.8 out of 10 based on 11 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 7.8/10 (11 votes cast)
Turism
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava