Concert pascal
MOPAN Suceava

Mandachi Hotel & Spa, hotelul deținut de omul de afaceri Ștefan Mandachi, a câștigat premiul Top Hotel Awards 2022, clasându-se pe primul loc în preferințele publicului la categoria hotelurilor de 4 stele, neafiliate unui lanț internațional.

În cadrul galei premiilor Top Hotel Awards 2022, care a fost organizată pe data de 25 mai 2022, la Hotelul JW Marriott din București, au fost premiați liderii industriei hoteliere, ai turismului și ai ospitalității din România.

Mandachi Hotel & Spa din Suceava a fost nominalizat la categoria „Hotel of the Year – Independent Hotel, 4 stars” și a câștigat premiul I, obținând cele mai multe voturi online, dar și aprecierea juriului de specialitate.

Ștefan Mandachi, fondatorul Mandachi Hotel & Spa, a declarat: „Este o onoare pentru noi câștigarea acestui prestigios premiu al industriei hoteliere din România. Suntem bucuroși că am reușit o asemenea performanță și că am reușit să ajungem în topul preferințelor clienților. Aprecierea lor contează enorm pentru noi și ne motivează să muncim și mai mult ca să le demonstrăm că ne ridicăm la nivelul așteptărilor. Le mulțumesc tuturor celor care ne-au votat și ne-au fost alături, dar și angajaților noștri, fără de care nu am fi ajuns aici!”.

În cadrul galei de decernare a premiilor, Mandachi Hotel & Spa a fost reprezentat de Mary Pauliuc, manager Resurse Umane, care a transmis un mesaj din partea întregii echipe: „Suntem foarte încântați de acest premiu și le mulțumim tuturor celor care ne-au votat! Părerile oaspeților noștri sunt cele mai importante pentru noi, iar faptul că am câștigat aprecierea și voturile lor ne bucură enorm! Le mulțumesc în numele întregii echipe!”.

  • Mandachi Hotel & Spa este unul dintre cele mai apreciate hoteluri din zona de nord a țării

În 2021, peste 16.500 de oaspeți au trecut pragul Mandachi Hotel & Spa, aceștia fiind atrași de conceptele unice implementate în cadrul hotelului, precum și de designul inedit al acestuia și de ospitalitatea angajaților. Echipa Mandachi Hotel & Spa este formată din aproximativ 60 de oameni.

În anul 2021, Mandachi Hotel & Spa a ajuns pe primul loc în clasamentele site-urilor Booking și Tripadvisor în categoria hotelurilor din Bucovina și este constant în topul preferințelor clienților din toată țara. Hotelul fondat de Ștefan Mandachi a obținut aprecierea specialiștilor din domeniu, dar și a clienților, în special datorită designului său modern și conceptelor unice pe piața hotelieră din România.

Mandachi Hotel & Spa are nota 9,5 din 10 pe platforma de rezervări Booking, nota 9,6 din 10 pe Travelminit și un premiu de excelență și nota 5 din 5 (excelent) pe platforma TripAdvisor.

Mandachi Hotel & Spa face parte din grupul Strong MND Corporation SRL, împreună cu lanțul de restaurante Spartan, Mandachi Business Center și francizele: Mefi Café, sala de fitness Bum Bum Box, Concept SPA BioTransylvania, Restaurant Don Stefano, Centrul de evenimente Magnificus și restaurantele cu specific grecesc Hercule.

Mandachi Hotel & Spa a câștigat premiul Top Hotel Awards 2022, 5.9 out of 10 based on 10 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 5.9/10 (10 votes cast)
Turism
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava