MOPAN Suceava
Galerie foto30 poze în acest set

Uniunea Polonezilor din România a sărbătorit sâmbătă la Poiana Micului Ziua Diasporei Poloneze, Ziua Drapelului Republicii Polone precum și Ziua Constituției. Manifestările au început la ora 11:00 cu Sfânta Liturghie care a fost celebrată în limba polonă de pr. mr. Adam Tur, din cadrul Contingentului Militar Polonez ce stationeaza la Craiova, împreună cu vicedecanul de Bucovina, pr. dr. Stanislav Cucharec, pr. Gabriel Bucur si pr. Valentin Cochior și cu participarea credincioșilor din comunitățile poloneze din Bucovina. Imediat după sfânta liturghie, cu toții s-au îndreptat spre Casa Polonă din Poiana Micului unde au participat la un program dedicat sărbătorii Zilei Diasporei Poloneze și Zilei Drapelului Republicii Polone precum și Zilei Constituției din 3 Mai, pregătit special de către ansamblurile reprezentative al Uniunii Polonezilor din România: „Sołonczanka” și „Mała Pojana”.

Acestea au prezentat cântece și dansuri ale muntenilor polonezi din Czadca. La invitaţia preşedintelui Uniunii Polonezilor din România a sosit, în aceste zile, în vizită oficială o delegație de 8 persoane care fac parte din Contingentul Militar Polonez afiliat Batalionului 26 Infanterie „Neagoe Basarab” din cadrul Brigăzii Multinaţionale Sud-Est condus de colonel Andrzej Kowalczyk. De asemenea de la această manifestare nu au lipsit: deputatul Uniunii Polonezilor din România, Victoria Longher, președintele Uniunii Polonezilor din România, Ghervazen Longher, vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Marin Gheorghe Niță, primarul comunei Mănăstirea Humorului, Constantin Moldovan, preoții din decanatul de Bucovina precum și membrii comunităților poloneze.
Sărbătoarea s-a încheiat cu un picnic.

Manifestări speciale la Poiana Micului dedicate Zilei Diasporei Poloneze, Zilei Drapelului și Zilei Constituției, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava