Ansamblul Ciprian Porumbescu - 65 ani aniversar

Un convoi de căruțe cu 50 de oameni îmbrăcați în costume populare din localitatea maramureșeană Bogdan Vodă a ajuns în comuna suceveană Baia. Bogdan Vodă este localitatea de unde a venit Bogdan, întemeietorul Țării Moldovei și a stabilit reședința la Baia. În fruntea convoiului se aflau vicepreședintele Consiliului Județean Maramureș, Doru Dăncuș și primărița din Bodgan Vodă, Anuța Bizău. Au mai ajuns în comuna suceveană, printre alții, interpreții de muzică populară Florentina și Petre Giurgi și componenții grupului folcloric „Voievozii”. Primarul de la Cornu Luncii, Gheorghe Fron, i-a întîmpinat pe oaspeţi pe raza comunei sale, apoi a plecat împreună cu ei la Baia, unde a fost reeditat descălecatul lui Bogdan Întemeietorul.

Gheorghe Fron a ţinut să mulţumească autorităţilor din Maramureş pentru implicarea în organizare acestui eveniment. El a spus că şi acest eveniment se înscrie în seria acţiunile pentru promovarea zonei Fălticeni şi a tuturor localităţilor. „Toţi primarii trebuie să avem un interes comun să scoatem evidenţă zona Fălticeniului. Din punct de vedere cultural suntem cum e Botoşaniul pentru România. Aşa e zonă Fălticeniul pentru judeţul Suceava. Din acest motiv vrem să scoatem în evidenţă toate mănăstirile, toate lăcaşurile de cult vechi, dar şi prima capitală a Moldovei”, a spus Gheorghe Fron.

De precizat că la evenimentul de la Baia a fost prezent și deputatul PSD de Suceava, Alexandru Rădulescu.

 

 

Maramureșenii au reeditat în comuna Baia descălecatul lui Bogdan Întemeietorul (FOTO), 1.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 1.0/10 (1 vote cast)
Actualitate
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava