Concert pascal
MOPAN Suceava

În ultima zi din luna martie 2019, staţiunea Mamaia va redeveni capitala europeană a sportului de masă. Ajuns la a VI-a ediție, evenimentul internațional Maratonul Nisipului este cea mai mare competiție de alergare din Europa, care se desfășoară integral pe nisip.

În premieră, evenimentul sportiv de la malul mării va lansa cursa “Campionii Școlii”, o competiție dedicată copiilor și adolescenților. Cursa este una individuală, pe categoriile de vârstă 5-6 ani, 7-8 ani, 9-10 ani, 11-12 ani și 13-14 ani și va cuprinde următoarele distanțe: 300m, 400m, 800m, 1.200m și 1.600m. Startul va fi dat  duminică, 31 martie 2019, la ora 11.00, din fața sediului Radio Constanța – stațiunea Mamaia, Vila nr. 1, pe faleza stațiunii.

Contribuția de participare este 25 lei de elev, însă sumele strânse vor fi returnate integral, sub formă de materiale și echipamente sportive, instituției de învățământ care va avea aliniați cei mai mulți participanți la start.

„Ne dorim să promovăm alergarea ca sport de masă și de performanță în rândul copiilor și adolescenților, pentru a îmbunătății starea de sănătate a acestora. Cursa Campionii Școlii este un prim pas prin intermediul căreia ne dorim să atragem atenția în primul rând asupra infrastructurii sportive precare existente în școli, precum și să facem o primă selecție a micilor sportivi cu potențial ridicat în viitor. Ne dorim să reorganizăm sportul școlar, să atragem copiii spre mișcare și sport, prin organizarea unor campionate școlare de atletism, în parteneriat cu Clubul Sportiv UltraRun din Constanța”, declară Daniel Antonaru, președintele Asociației “SanaSport” și organizatorul evenimentului internațional “Maratonul Nisipului”.

Înscrierile se pot face online până pe 25 martie 2019, pe site-ul evenimentului, www.maratonulnisipului.ro, unde se găsește și regulamentul competiției.

Asociaţia Sportivă SanaSport este o organizaţie non-guvernamentală, înfiinţată în 2013, care are ca obiective majore promovarea importanței sportului pentru societate și îmbunătățirea condiției fizice și a stării de sănătate în rândul locuitorilor din municipiul Constanța. SanaSport organizează în fiecare duminică, începând cu ora 9.00, alergări de anduranță pe nisip, punctul de întâlnire fiind parcarea de la Aqua Magic din stațiunea Mamaia. Până în prezent peste 1.500 de iubitori ai sportului au răspuns invitației membrilor SanaSport și au rezonat cu motto-ul Asociației: “Încetează să mai fabrici scuze, aleargă pur și simplu!”. Pentru proiectele sale social-sportive, Asociația “Sanasport” a fost nominalizată la Gala “Zece Oameni de Valoare pentru Constanta” (secțiunea Sport), edițiile 2016 şi 2017.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava