Dacă se poate spune despre un om că s-a născut în purpură, acesta a fost împăratul roman Marcus Aurelius. Bunicii lui au fost amândoi consuli, sora tatălui său a fost măritată cu viitorul împărat Antoninus Pius, iar de la bunici a moștenit una dintre cele mai mari averi ale Romei.

Poziția lui s-a consolidat și mai mult când, la 17 ani, a fost adoptat de Antoninus și când, șapte ani mai târziu, s-a însurat cu fata lui Antoninus, frumoasa (dar infidela) Annia Galeria Faustina.

În seara zilei de 7 martie, Antoninus a murit de indigestie acută, provocată de îmbuibare cu brânză din Alpi pe care o mâncase în urmă cu două zile. În timp ce împăratul în vârstă de 74 de ani stătea întins pe pat, prea slăbit ca să se poată mișca, tribunul zilei a cerut parola de noapte. „Aequanimitas” („pace”), a murmurat el ultimul său cuvânt.

Într-adevăr, perioada de douăzeci și trei de ani de domnie a lui Antoninus fusese printre cele mai liniștite și înfloritoare din istoria romană și, prevăzător din fire, acesta îl desemnase de multă vreme ca următor împărat pe fiul lui adoptiv, Marcus Aurelius, cel care în aceeași zi i-a succedat la tron.

Marcus mai avea câteva săptămâni până la a 40-a aniversare când a preluat frâiele puterii. Primul lui gest a fost să insiste ca Senatul să-l desemneze co-împărat pe Verus, fratele său adoptiv mai tânăr, cu toate că Marcus era evident cel care deținea puterea. Colaborarea lor a durat până când Verus a murit în urma unui accident cardiovascular, opt ani mai târziu.

Încă din copilărie, Marcus a fost fascinat de filosofie, la doisprezece ani el îmbrăcând mantia aspră a filosofilor greci și dormind pe jos, până când mama sa îl convinsese că poate contempla natura vieții la fel de bine și de pe o canapea confortabilă. Și, în pofida celor nouăsprezece ani imperiali petrecuți în războaie permanente și încununate de triumfuri împotriva inamicilor Romei, astăzi lumea își amintește de el mai ales pentru Meditații.

Meditațiile lui Marcus Aurelius reprezintă o serie de cugetări fragmentare, consemnate în anii petrecuți ca împărat. Nu este limpede dacă intenția lui a fost ca aceste cugetări să ajungă să fie citite și de altcineva, căci sunt scrise la persoana întâi, tema principală fiind preocuparea lui pentru lipsa de sens a vieții omenești.

Scrise în greacă, cugetările reflectă cu tărie tradiția stoică în care Marcus fusese educat și au fost considerate printre cele mai mari opere filosofice. Cu toate acestea, istoricii de dată mai recentă au fost mai puțin impresionați, remarcând neliniștea exprimată în repetate rânduri de împărat față de caracterul efemer al vieții și al faptelor omenești, îndeosebi ale lui însuși. Mai mult, deși exprimate în maniera lui proprie, ideile susținute nu sunt originale, ci o reiterare a multora dintre preceptele morale ale sclavului eliberat și filosofului Epictet, care propovăduia faptul că universul este guvernat de un soi de inteligență divină, din care sufletul omenesc face parte.

El mai susținea și credința stoicilor conform căreia oamenii ar trebui să privească triumful și tragedia cu seninătate și să joace un rol constructiv în chestiunile de interes public. Lucru pe care Marcus chiar l-a pus în practică, guvernând cu dreptate și moderație (a interzis executarea senatorilor și i-a tolerat pe creștini), apărând fără încetare imperiul de incursiunile sciților și ale germanilor.

Pe 17 martie 180, Marcus a murit la 59 de ani, posibil de ciumă, în Vindobona, acum Viena, acolo unde, în cartierul istoric, se poate găsi astăzi strada Marc Aurelstrasse, numită astfel în onoarea sa.

Marcus Aurelius a fost ultimul dintre cei „cinci împărați buni”, ce au condus Roma vreme de 84 de ani la rând, o perioadă demnă de elogiul lui Gibbon, care o caracteriza drept „acea perioadă din istoria lumii în care condiția speciei umane a fost cea mai fericită și mai prosperă”. Din păcate, această epocă glorioasă a ajuns la final odată cu moartea lui Marcus, când fiul lui în vârstă de 18 ani, Commodus (personajul negativ din filmul „Gladiatorul”), a moștenit imperiul.

Tot la 7 martie:

322 î.Hr.: Moare filosoful grec Aristotel.

1274: Moare filosoful creștin Sfântul Toma d’Aquino.

1875: Se naște compozitorul francez Maurice Ravel.

1876: Alexander Graham Bell obține brevetul de invenție al telefonului.

Geo Alupoae, critic de teatru