Concert pascal
MOPAN Suceava

Târgul Proiectelor Comunitare ediția a VI-a a fost un moment special pentru echipa World Vision Biroul zonal Iași&Vaslui deoarece prin acest eveniment ne arătăm aprecierea față de cei peste 300 de parteneri locali care implementează cu sprijinul instituțiilor locale zeci deproiecte comunitare cu finanțare de la World Vision pentru 6000 de copii vulnerabili, pentru un acces echitabil la educație și pentru protecția lor.

Anul acesta, am premiat în cadrul Târgului Proiectelor Comunitare7 profesori și învățători, 2 asistenți sociali și un preot care au muncit în mod voluntar pentru bunăstarea copiilor din mediul rural vasluian, dar și 4 copii extraordinari care, în ciuda greutăților, au avut performanțe școlare bune și s-au implicat la ei în comunitate.

Anca Serea, ambasadoare World Vision, prezentatoare TV și moderatoarea a evenimentului , alături de domnul Marcel Lăudatu, prefectul județului Vaslui, de dna Loredana Roman, inspector general al ISJ Vaslui șireprezentanți ISJ Iași și Vaslui, Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane și Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului, am acordat premii către mai multe categorii.

Puteți urmări evenimentul pe pagina de Facebook World Vision România:

https://www.facebook.com/WorldVisionRomania/videos/346098210109130

Vom începe cu Marele Premiu World Vision Biroul Zonal Iași&Vaslui care a fost acrodat Alexandrei Ciovnicu, elevă de nota 10 de la Liceul Tehnologic „Nicolae Iorga” din Negrești, județul Vaslui.

Media semestrială de 10 a fost (și este) un țel pe care Alexandra și l-a stabilit când a intrat la liceu, muncind constant a reușit să evolueze și să-și atingă țelul. Totuși, în semestrul al doilea de anul trecut, o perioadă mai dificilă decât ar fi prevăzut planul ei vreodată cauzat de valul pandemiei care a mutat școala în mediul online, accesul Alexandrei la educație a fost limitat brusc la un smartphone și date mobile. Dar acestea nu ar fi fost o piedică dacă semnalul nu ar fi fost inexistent. În absența semnalului Alexandra nu a putut participa la întâlnirile de pe zoom, deloc, iar ca să facă rost de lecții era o adevărată provocare deoarece mulți colegi aveau uneori conexiunea slabă și ei. Prin urmare zilnic a avut provocarea de a face un puzzle care la final ar fi fost lecția la o materia, șase ore pe zi, șase puzzle-uri zilnice urmate de ore de studiat, teme, deoarece temele îi erau verificate oricum. După o perioadă grea de mărit pozele pe telefonul mobil pentru a copia lecțiile, fundația i-a venit în ajutor cu o tabletă și, ulterior, cu un laptop.

Alexandra merită marele premiu World Vision deoarece, în ciuda greutăților, a fost perseverentă la școală și mereu extrem de implicată în programele de voluntariat ale fundației. A ajutat săptămânal timp de 2 ani de zile colegi de gimnaziu cu temele la matematică și la limba română prin proiectul Care andProtect. Încă menține legătura cu toți elevii pe care i-a meditat și le-a devenit un mentor celor care au intrat la liceu.

„Vă mulțumesc pentru tot ajutorul acordat până acum. Am început în cadrul Fundației World Vision prin voluntariat în proiectul Care andProtect. Am început să fac voluntariat și pentru mine, pentru a mă dezvolta personal și pentru a renunța la timiditate și frica de a vorbi în public. Proiectul Vreau în clasa a noua m-a ajutat foarte mult pe timpul pandemiei pentru că am avut parte și de susținere emoțională din partea coordonatoarei. Nu a fost foarte ușor în perioada online, doar că s-a putut. Chiar dacă semnalul nu era de partea mea, am reușit să ating media 10. Pentru mine a fost o realizare imensă. Colegii mei m-au ajutat cel mai mult deoarece de la ei îmi luam temele. Clasa a XII-a este o etapă importantă pentru noi, pentru că acum ne decidem ce vom face în viitor. Cred că trebuie să muncim pentru visele noastre și nu trebuie să renunțăm la prima piedică. Și vreau să le transmit colegilor să nu mai amâne să înceapă să învețe pentru BAC pentru că este important acest examen. Vreau să continui cu Facultatea de Litere, chiar dacă eu sunt la profil real.” a declarat Alexandra în timpul evenimentului.

Continuăm tot cu categoriile care au premiat copii pentru că cu și pentru ei ne continuăm misiunea noastră pentru bunăstarea copiilor din mediul rural.

CATEGORIA NOUA GENERAȚIE

Premiul pentru copilul cu cea mai bună evoluție personală și performanțe școlare merge către Robert Ciocan, elev în clasa a IX-a la Liceul „Nicolae Iorga” din Negrești.A făcut al doilea semestru din clasa a opta online și totuși a avut media 8 la examenul de capacitate! Robert a participat timp de un an și jumătate în cadrul proiectului Care andProtect unde a fost printre cei mai activi copii. A beneficiat de ajutor la teme, de activități de dezvoltare personală și activități extracuriculare. Robert a fost foarte impresionat de voluntarii de liceu care îi ajutau la teme, s-a împrietenit repede cu ei și le-a urmat exemplu. Era deja implicat în activitățile de voluntariat ale Centrului de Tineret din Negrești, dar a decis să facă mai multe atât pentru colegi, cât și pentru comunitate și școală. De-a lungul proiectului, Robert s-a schimbat enorm, de la copilul care avea o rutină strictă de a învăța și a-și face temele, la un copil care s-a integrat repede în grup, care a venit constant cu idei, care a avut curajul să pună întrebări și să propună activități. Felicitări, Robert pentru eforturile tale de a te implica și de a te dezvolta.

„Eu am participat în cadrul proiectului timp de un an și câteva luni în cadrul proiectului Care andProtect. Activitățile din cadrul proiectului chiar și-au pus amprenta asupra mediilor mele, dar și la Evaluarea națională. Consider că mi-a schimbat viața, dacă nu eram în proiect cred că aș fi avut note mai mici. Am învățat foarte multe despre ce înseamnă să comunici, ce înseamnă să lucrezi în echipă. Vreau să le transmit elevilor de clasa a VIII-a să aibă încredere în ei și să încerce să facă cât de mult posibil să aibă o medie bună.” declară Robert.

Premiul pentru cel mai activ Grup de Inițiativă Locală al Copiilor se duce către membrii Grupului de Inițiativă Locală al Copiilor din Pungești, Simona Herghelegiu și Ștefan Iorga, care au scris și implementat proiectul „Educația este șansa ta”. Scopul proiectului a fost să îi facă pe elevi să conştientizezeimportanţaşcolii. Au fost vizați elevi cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani din Școala Gimnazială Nr. 1 Pungești.

Simona are 15 ani și este din satul Armășoaia, județul Vaslui, dar a înțeles cât de importantă este educația pentru ea și pentru colegii ei mai mici. Ea a beneficiat de programe și proiecteorganizate de World Vision încă in clasa întâi, iar din clasa a V-a a intrat ca membru în Grupul de Inițiativă organizat de World Vision în școala ei din Pungești.  Povestea Simonei o puteți citi aici: https://worldvision.ro/2020/07/08/simona-imi-doresc-ca-toti-copiii-sa-aiba-parte-de-o-educatie-si-o-sansa-pentru-viitor/

În ciuda timidității pe care o afișează Ștefan, el este o fire sociabilă, caldă și sinceră. Pentru el școala este o plăcere, se implică în tot ceea ce este nou și sare în ajutorul celor care îi solicită sprijinul. Astfel s-a născut dorința atât a sa cât și a colegilor săi de a fi reprezentantul copiilor în Grupul de Inițiativă Locală.

CATEGORIA EDUCAȚIE

Cel mai bun proiect de educație remedială a fost câștigat de doamna profesoară Danalache Lăcrămioara de la Școala Gimnazială „Gheorghe Cioată” din Todirești.În ultimii trei ani, doamna profesoara a implementat proiecte finanțate de Fundația World Vision de educație remedială, proiecte de dezvoltare spirituală și activități de educație parentală. Este o persoană implicată și dedicată copiilor. Proiectul de educație remedială pe care l-a implementat în 2020 s-a adresat unui grup de 12 elevi de la clasa a V-a, care provin din familii cu probleme deosebite și întâmpină dificultăți în pregătirea temelor și a lecțiilor. Cei 12 elevi din grupul țintă au fost sprijiniți și de 6 mentori. Unul dintre rezultatele vizibile este că nici unul dintre copii nu a rămas corigent nici la limba română, nici la matematică.

„Fără ajutorul Fundației World Vision România nu cred că reușeam. Fundația mi-a dat această oportunitate, să sădim flori în sufletul copiilor. În timpul pandemiei, am avut oportunitatea de a merge în toate satele din comună alături de reprezentantul WVR. M-a inspirat mult această vizită pentru că am văzut real problemele copiilor.” a declarat doamna profesoară Danalache Lăcrămioara.

Cel mai bun proiect de dezvoltare a abilităților de viață este proiectul „Educație pentru carieră” coordonat de doamna profesoară Cristea Daniela de la Școala Gimnazială Parpanița. Doamna Cristea este profesoară de fizică și chimie de aproape 30 de ani în satul Parpanița, județul Vaslui. Ea face naveta zilnic pe ruta Iași – Parpanița, cu trenul, microbuzul sau mașina personală. Puțin peste 100 de km zilnic, dus-întors. Nici nu își mai aduce aminte de toate proiectele pe care le-a scris și implementat în Școala Gimnazială nr. 1 din Parpanița cu finanțare de la World Vision. Pandemia COVID 19 a întrerupt multe dintre proiectele doamnei profesoare. Prin proiectul „Educație pentru carieră” doamna Cristea a organizat activități lunare pentru 24 de elevi de clasa a 8-a ca săîi ajute săîși dea seama care sunt abilitățile lor, care sunt talentele și visurile lor. Pentru a-i încuraja săaleagă cea mai bună cale pentru viitorul profesional.

„Implementez acest proiect de câțiva ani. Cu toate că proiectul este aproximativ același, copiii și provocările sunt diferite în fiecare an. Pe an ce trece simt că îmbunătățesc acest proiect. Am reușit să schimbăm mentalitățile copiilor și profesorilor prin activitățile făcute. Îmi zic că sunt omul potrivit la locul potrivit, dar și Fundația World Vision România a fost la momentul potrivit alături de noi.” ne spune doamna profesoară Cristea. Povestea doamnei profesoare o puteți citi aici: https://worldvision.ro/2020/07/23/de-30-de-ani-profesoara-la-sat-doamna-cristea-lasati-copiii-sa-mearga-la-scoala/

CATEGORIA PROTECȚIA COPILULUI

Cel mai bun proiect de protecție a copilului este „Împreună pentru viitor” coordonat de doamnele Pitaru Gabriela și Bontea Oana de la Centrul de zi din Negrești.  Împreună fac o echipa foarte bună deoarece răspund afirmativ tuturor oportunităților care apar in sprijinul comunitatii din partea FWVR și implementează proiecte de intervenție pentru protecția celor mai vulnerabili copii. Proiectul „Împreună pentru viitor” a însemnat vizite domiciliare la 10 familii, identificarea nevoilor familiilor și copiilor. Proiectul a fost implementat în ciuda pandemiei și au reușit să răspundă real la nevoile copiilor oferindu-le consultații medicale și tratamente celor care au avut nevoie.

„A fost un an greu în care am încercat să fim alături de copiii din comunitățile vulnerabile. Pentru noi este o normalitate să facem acest lucru în munca noastră zilnică. Toți colegii noștri sunt alături de copiii vulnerabili.” declară Oana Bontea, asistent social în cadrul Centrului de Zi, Negrești.

CEL MAI BUN PROIECT DE DEZVOLTARE SPIRITUALĂ

Cel mai bun proiect de dezvoltare spirituală este proiectul „Credința susține voința” implementat de doamna profesoară Ilișanu Maria și de părintele Mistrianu Ion Cătălin. Prin acest proiect 26 de elevi de clasele a II-a si a IV-a si au beneficiat de mese calde, de ore de educație remedială și activități de cateheză. Este un proiect integrat care a creat un univers frumos pentru copii – rechizitele primite, mesele calde, dulciurile făcute de mămici, sfaturile părintelui, prezența mamelor care au sprijinit in mod voluntar întreaga activitate, ajutorul la teme. Toate acestea au adus rezultate vizibile printre elevi atât prin performanțele școlare bune și dorința crescută de a afla cât mai multe, cât și rezultatele socio-emoționale prin felul de a comunica la masăși de a lucra în echipă.

„Proiectul acesta a fost foarte amplu și l-am putut implementa doar prin sprijinul și parteneriatul pe care l-am avut cu școala, cu primăria, cu părinții, cu colegii de la World Vision. M-a surprins cel mai mult unitatea copiilor, atât cât au stat la masă, atât cât au lucrat, cât și la sfârșit de an când le-am oferit o masă festivă. Copiii dacă sunt uniți pot face lucruri frumoase împreună. Lucru acesta este cel mai important, unitatea copiilor.” ne spune preotul Mistrianu.

„În ciuda tuturor dificultăților pe care le trăiesc zilnic, copiii noștri din comuna Vulturești sunt foarte dornici de școală, în special copiii din ciclul primar. Ne-am dorit să aducem în centrul bisericii cât mai mulți copii.”ne transmite doamna învățătoare Ilișanu.

CATEGORIA PROFESORILOR IMPLICAȚI

Cel mai activ cadru didactic din proiectul european „Comunități implicate, educație de calitate” merge către doamna profesoară Diaconu Ioana, profesoară de limba și literatura română la Școala Gimnazială din Țibana. Munca doamnei profesoare este despre implicare, educație, pasiune și sacrificiu pentru elevii ei și școală. Doamna Diaconu crede cu adevărat în importanţa educației pentru a avea o lume normală și evoluată. Ea derulează constant campanii de sensibilizare a problemelor în educație. Una dintre acestea, derulată în plină pandemie COVID-19 a impresionat-o chiar și pe doamna ministru al educației și cercetarii. Ea a făcut apel pe rețelele de socializare pentru strângere de dispozitive digitale pentru elevii ei.

„Activitatea aceasta și implicarea extra la catedră mi se pare normalitate. Copiii sunt minunați și nu cred că orice efort l-am face noi poate să fie suficient pentru câtă nevoie au ei.” ne spune doamna profesoară Diaconu.

Premiul pentru cel mai dedicat profesor pentru facilitarea accesului la educație a fost înmânat chiar de prefectul județului Vaslui, domnul Marcel Lăudatu.„Și eu sunt profesor. Și eu am fost implicat în multe activități în cadrul unor ONG-uri. Cunosc foarte bine ce înseamnă această implicare suplimentară a cadrelor didactice.” ne spune domnul Lăudatu.

Premiul a fost acordat doamnei profesoare de limba română Ana Maria Mariande la Școala Gimnazială Parpanița, Negrești.Prin determinarea pe care o are a reușit să descopere singură tainele platformei scoaladinvaliză.ro, ba chiar mai mult a împărtășit toate aceste noutăți și colegilor ei din școală. De aproape 2 ani Ana Maria este profesor formator voluntar în cadrul proiectului Școala din valiză. În pauze este mereu sunată și soilcitată să ofere sprijin colegilor din școală cu privire la modul de utilizare platformă și cum se utilizează instrumentele digitale, cum creezi exerciții și cum face elevii să fie atat de interactivi la ore. Ana pe timpul școlii online a lucrat exclusiv pe platforma www.scoaladinvaliză.ro unde a avut prezentă din partea elevilor 100%.  Susține voluntar webinarii pentru 1400 de profesori din proiect.

Despre World Vision România

 World Vision România este o organizație care desfășoară programe de intervenție umanitară de urgență, dezvoltare și advocacy, punând în centrul activității sale bunăstarea copilului. Organizația se concentrează asupra muncii cu copiii, familiile și comunitățile, în scopul depășirii sărăciei și nedreptății. Fundația lucrează cu persoanele cele mai vulnerabile din lume, indiferent de religie, rasă, etnie sau gen.

World Vision România crede în dreptul la șanse egale pentru copiii de la sate și de la orașși de aceea în comunitățile rurale unde este prezentă desfășoară programe de dezvoltare comunitară pe termen lung, cu focus pe educație și reducerea abandonului școlar, sănătate și protecția copilului, agricultură și dezvoltare rurală, angajament civic și creștin. Copiilor li se facilitează astfel accesul la condiții de viață mai bune prin dezvoltarea durabilă a comunității în care trăiesc. Prin proiectele noastre, ne concentrăm pe transformarea comunităților și a membrilor acestora pentru a realiza o viață împlinită pentru fiecare copil.

www.worldvision.ro

http://www.facebook.com/WorldVisionRomania

http://blog.worldvision.ro/

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Educaţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava