SC Diasil Service SRL Suceava - Impreuna pentru un oras curat

Mariah Carey l-a implorat pe Nick Cannon, potrivit presei de peste ocean, să-i semneze actele de divorţ, pentru a se putea căsători cu James Packer, însă, câteva zile mai târziu, logodna dintre cântăreaţă şi Packer s-a rupt.

Mariah şi Nick, care au împreună doi copii, gemenii în vârstă de cinci ani, Moroccan şi Monroe, s-au despărţit în august 2014, însă divorţul s-a finalizat foarte greu, pentru că nu nu reuşeau să ajungă la un acord asupra custodiei copiilor lor.

Însă, după ce Mariah l-a cunoscut pe miliardarul James Packer şi s-a logodit cu el, se pare că l-a telefonat pe Nick şi l-a implorat să semneze actele de divorţ. O sursă a dezvăluit pentru ziarul New York Post, conform contactmusic.com: „Divorţul dintre Mariah şi Nick a durat atât de mult, mai mult din cauza avocaţilor lor. Echipa lui Mariah a apelat la serviciile avocatei Laura Wasser, pentru a simplifica lucrurile, dar, într-un final, Mariah l-a sunat pe Nick şi i-a spus ‘Chiar îmi doresc să mă căsătoresc. Vrei să semnezi actele?’. Nick a fost foarte drăguţ şi i-a spus că nu îi va sta în cale, aşa că va semna. El a semnat în septembrie, pentru că Mariah şi James îşi doreau să se căsătorească la începutul anului 2017.”

Cu toate acestea, la câteva zile după finalizarea divorţului, Mariah s-a ales cu inima frântă, pentru că James a anulat, din senin, logodna.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Vedete

ContactMusic.com
Contactmusic.com is an entertainment website focusing on the best from the worlds of music, film, games and celebrity.

Padurea de maine
Karls Jobs 2018
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava