Concert pascal
MOPAN Suceava

Deputata PSD de Suceava, Maricela Cobuz, a reacţionat după ce partidul a luat-o în discuţie şi i-a reproşat, printre altele, că a postat pe pagina sa de Facebook o fotografie în care apare alături de preşedintele României, Klaus Iohannis. Parlamentara a fost pusă în discuţia Organizaţiei Municipale Suceava a PSD la sfîrşitul săptămînii trecute. Va prezentăm integral comunicatul de presă trimis de parlamentarul social democrat.

”A fi deputat și reprezentant în Parlamentul României este o onoare venită din partea electoratului dar reprezintă și foarte multe responsabilități față de cei care m-au votat. După prima sesiune parlamentară, a venit timpul să informez cetățenii din județul Suceava în ce a constat activitatea mea din Parlament din momentul depunerii jurământului ca deputat PSD Suceava şi până în prezent.

În calitate de deputat PSD și membru al Comisiei pentru Sănătate și Familie, comisie cu rol permanent al Camerei Deputaților, am reușit în prima sesiune parlamentară, din primul mandat, să inițiez 15 propuneri legislative, din care una a fost promulgată ca lege, Proiectul Legii cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, iar una este în curs de promulgare. Am avut ocazia să adresez două interpelări Ministrului sănătății domnul Florian Dorel Bodog, în Ședința de Plen a Camerei Deputaților: prima interpelare a fost privind Modificarea Ordinului 39/2008 cu referire la reorganizarea ambulatoriului de specialitate al spitalului iar a doua, despre Normele metodologice de aplicare a Legii Dieteticianului 256/2015. Trebuie să mai adaug faptul că Normele Legii Dieteticianului sunt în curs de avizare interministerială datorită intervenției mele în Parlament printr-o interpelare și o declarație politică susținută pe acest subiect.

Pe lângă comisa permanentă a Camerei Deputaților, sunt membru și în Grupurile Parlamentare de prietenie cu Republica Arabă Siriană, Muntenegru, Islanda și în grupul „Prietenii Unirii”, constituit în data de 29 mai 2017 din 100 de parlamentari, cu rol de colaborare a autorităților locale din Republica Moldova cu autoritățile din România.

În completarea activității parlamentare în cifre, până în prezent, am 13 luări de cuvânt în Ședința de Plen a Camerei Deputaților, am susținut 11 declarații politice și pe site-ul oficial al Camerei Deputaților am 11 comunicate de presă.

Aducerea la cunoștință a realizărilor Guvernului PSD-ALDE prin Programul de Guvernare a fost o prioritate venită din partea PSD și am relaționat cu presa locală în acest sens. Pentru viitorul apropiat, am pregătit o propunere legislativă, inițiată personal și încă una în curs de lucru.

Pe lângă activitatea parlamentară, în cadrul colegiului electoral, am inițiat mai multe activități cu scopul de a sprijini copiii cu dizabilități și cei aflați în Centrele de Plasament de tip familial din Suceava. Am fost alături de mamele care au luat copii în plasament din Municipiul Suceava, am oferit pachete copiilor de la Centrul de plasament Colț Alb din Suceava, cu ocazia sărbătorilor pascale, iar cu ocazia Zilei Copilului de 1 iunie, le-am oferit hăinuțe și alimente.

În ceea ce privește activitatea în PSD Suceava, în calitate de președinte OFSD Municipiul Suceava, am organizat diverse acțiuni în scopul revigorării întregii organizații municipale, aceasta pentru că OFSD este o structură importantă a PSD-ului dar și o parte vitală a acestuia. Am contribuit în anul 2016 la toate luptele importante duse de organizația PSD – iar victoriile istorice obținute ni se datorează și nouă, doamnelor.

Pe lângă responsabilitățile din Camera Deputaților și îndatoririle față de cetățenii care m-au ales, ca și deputat român am manifestat întotdeauna o atitudine ”Pro România” și mi-am manifestat respect tot timpul față de simbolurile statului, de cei care reprezintă România, de Guvern, inclusiv față de domnul Președinte Klaus Iohannis. Consider că este o datorie morală, ca deputat, să îmi manifest un respect față de președintele României deoarece a fost ales prin votul majoritar al alegătorilor, așa cum PSD-ALDE deține majoritatea în Parlament.

Este în moralitatea tuturor să credem în România și numai împreună, indiferent de apartenența politică, vom putea să facem o țară mai bogată, mai prosperă și un loc în care să putem trăi cu toții în unitate. Înainte de toate, sunt medic primar pediatru  şi prin prisma activității mele de bază am fost alături de sute de copii care s-au născut în Spitalul Județean Suceava şi care, împreuna cu toţi ceilalţi copii, reprezintă viitorul acestei ţări. Activitatea mea parlamentară este pentru România, pentru a asigura tuturor un trai mai bun, indiferent de vârstă.

Deciziile mele politice din ultima perioadă au fost pentru susţinerea programului de guvernare, pentru cetăţenii care m-au ales să-i reprezint în Parlamentul României, astfel încât nici un alegător să nu simtă dezamăgire la adresa mea, deoarece schimbarea clasei politice vine din interior”.

Maricela Cobuz: ”Deciziile mele politice din ultima perioadă au fost pentru susţinerea programului de guvernare”, 10.0 out of 10 based on 2 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (2 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava