Concert pascal
MOPAN Suceava

Deputatul PSD de Suceava, Maricela Cobuz, a susținut o declarație politică în care a arătat că în 2019 domeniul sănătății va beneficia de un buget record. Maricela Cobuz a arătat că săptămâna aceasta, Comisiile reunite pentru Sănătate și Buget Finanțe din Camera Deputaților și Senat au aprobat bugetul Sănătății pentru anul 2019.
Deputatul social democrat a subliniat faptul că pentru prima dată, Ministerul Sănătății are prevăzut în proiectul de buget pentru anul 2019 cea mai mare sumă alocată vreodată, fiind vorba de o creștere cu 6 miliarde de lei față de anul trecut. „Este o creștere care reprezintă 4,84% din PIB, în condițiile în care la începutul guvernării sănătatea avea un procent mult mai scăzut. De subliniat faptul că investițiile beneficiază de 1,1 miliarde de lei, fiind vorba despre achiziția de aparatură, reparații capitale, finalizarea lucrărilor începute”, a spus Maricela Cobuz. Ea a adăugat că medicina de familie va avea o creștere a bugetului de peste 22% comparativ cu anul trecut, medicina primară devenind din ce în ce mai importantă în asigurarea serviciilor medicale pentru pacienți.
Deputatul PSD de Suceava a precizat că anul acesta, centrele medico-sociale și cabinetele școlare vor beneficia de creșteri importante la buget. „Mai multe programe de sănătate vor primi finanțarea anul acesta, test pentru gravide pentru depistarea bolilor genetice, testarea markeri tumorali, programul de screening pentru deficitul de vitamina D. De asemenea, programul de Diabet juvenil, implementat de către CNAS din Fondul național unic de asigurări sociale, va beneficia de un buget majorat”, a declarat Maricela Cobuz, care a mai precizat că „domeniul sănătății este un pilon esențial pentru dezvoltarea României, iar pacientul poate fi tratat în țară ca și în celelalte state membre ale Uniunii Europene, beneficiind de tratamente inovative și servicii medicale de înaltă calitate”.
Maricela Cobuz a dat asigurări că În calitate de deputat în Comisia pentru sănătate și familie, dar și medic primar pediatru, va susține implementarea tuturor politicilor de sănătate care vor contribui la asigurarea stării de sănătate pentru cetățenii din România.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava