Concert pascal
MOPAN Suceava

Deputatul PSD de Suceava, Maricela Cobuz a prezentat măsurile luate de fostul Guvern social democrat în sprijinul persoanelor cu dizabilități. Maricela Cobuz a amintit că Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilități este marcată, în fiecare an, pe data de 3 decembrie, începând cu 1992, la inițiativa Organizației Națiunilor Unite. Cobuz a spus că anul acesta, tema propusă este „Promovarea participării persoanelor cu dizabilități și a conducerii acestora: luarea de măsuri în Agenda de Dezvoltare Durabilă pentru anul 2030”.
„În 1976 Adunarea Generală ONU a proclamat anul 1981 ca An Internațional al Persoanelor cu Handicap. ONU a adoptat în anul 2006 Convenția privind drepturile persoanelor cu handicap, care a fost semnată de 160 de țări și are ca scop promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilități. Tema se concentrează pe abilitarea persoanelor cu dizabilități pentru o dezvoltare incluzivă, echitabilă și durabilă.
Marcarea acestei zile are ca obiectiv conștientizarea problemelor cu care se confruntă persoanele cu dizabilităţi şi susţinerea demnităţii, a drepturilor şi a stării de bine. Toate temele de dezbatere abordate până în acest an au avut ca obiective recomandările ONU. În lume sunt peste un miliard de persoanele cu dizabilităţi, aproximativ 15% din populația lumii, din care peste jumătate provin din țările în curs de dezvoltare. Mai mult de 100 de milioane de persoane cu dizabilități sunt copii, iar studiile au arătat din păcate că există posibilitatea unor forme de violență, fizică sau psihică foarte mare asupra lor.
Guvernele, organizaţiile reprezentative, instituţiile academice, precum și alți decidenți ar trebui să funcţioneze ca o echipă pentru realizarea obiectivelor din Agenda de Dezvoltare Durabilă pentru anul 2030”, a arătat Maricela Cobuz. Ea a subliniat faptul că în România, Guvernul PSD a susținut persoanele cu dizabilități. Deputatul PSD de Suceava a declarat că în luna mai a acestui an, prin proiectul „Facilitarea inserției pe piața muncii a persoanelor cu dizabilități” s-a promovat încurajarea angajării acestora prin susținerea financiară de către Ministerul Muncii.
De asemenea, ea a precizat că tot Guvernul PSD a scutit persoanele cu handicap psihic grav de la plata contribuției datorate în centrele rezidențiale. „Mai precis, 5.150 de persoane au beneficiat de scutire la plata contribuției datorate pentru adulții cu handicap din centrele rezidențiale. La nivel local, Guvernul PSD a creat oportunități de dezvoltare de servicii sociale de tip rezidențial (centre de zi, centre respiro și locuințe protejate).
Ministerul Muncii și Justiției Sociale, prin guvernarea PSD, a modificat anul acesta prin Ordonanță de Urgență, Legea nr. 448/2006, privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, astfel încât copiii cu handicap grav să nu mai fie puşi pe drumuri la comisiile de evaluare. Cei care beneficiază de îngrijiri paliative nu se vor mai prezenta periodic la comisiile de evaluare, certificatul lor urmând să fie valabil până la împlinirea vârstei de 18 ani.
În calitate de deputat în Comisia pentru sănătate și familie, care are ca domeniu de activitate și problemele sociale ale persoanelor cu dizabilități, dar și ca medic pediatru, am sprijinit întotdeauna legislația în domeniu, astfel încât fiecare persoană cu dizabilități să beneficieze de drepturi și tratamente la standarde europene”, a încheiat Maricela Cobuz.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava