SC Diasil Service SRL Suceava - Impreuna pentru un oras curat

Deputatul PSD de Suceava, dr. Maricela Cobuz, a transmis astăzi un comunicat de presă cu ocazia Zilei Mondiale a Diabetului, zi sărbătorită și în România.
Maricela Cobuz a declarat că Ziua Mondială a Diabetului Zaharat este sărbătorită în fiecare an pe data de 14 noiembrie. Această zi are loc la nivel internaţional, la iniţiativa Federației Internaționale de Diabet (IDF), cu sprijinul Organizației Mondiale a Sănătății şi a fost propusă în 1991 datorită numărului în creştere a pacienţilor cu această boală. Maricela Cobuz a spus că anul acesta femeile cu diabet zaharat reprezintă abordarea principală a discuţiilor, tema fiind ,,Femeile și Diabetul: dreptul nostru la un viitor sănătos.” Ea a spus că la nivel mondial există peste 199 milioane de femei care au diabet, conform Federației Internaționale de Diabet (IDF). Multe dintre aceste paciente nu au acces la educație, tratament sau îngrijire.
„Acceptarea unei boli cronice depinde de echilibrul optim între responsabilitatea medicului şi cea a pacientului aflaţi într-un raport de parteneriat. Procesul de adaptare este de natură dinamică. Persoana  cu diabet zaharat va evolua de la stadiul de pacient în sensul său pasiv, la stadiul de implicare activă şi de co-terapeut, ceea ce va produce o creştere a autonomiei. Prin cerinţele şi rigorile suplimentare pe care le reclamă, apariţia unei complicaţii cronice reprezintă o nouă fază de adaptare în evoluţia diabetului, care este trăită ca un nou obstacol psihologic în viaţa persoanei cu diabet zaharat. Dacă până acum se putea spune că diabetul zaharat era o condiţie nonletală cu care se putea trăi, existând o persoană cu diabet şi nu un bolnav, în acest moment diabetul devine o boală, iar persoana care suferă de diabet zaharat complicat se numeşte bolnav”, a declarat deputatul PSD de Suceava. Ea a mai spus că în România, conform datelor furnizate de către Centrul Naţional de Statistică şi Informatică în Sănătate Publică, numai în primul semestru al anului 2016 au fost întregistrate 38.590 de cazuri noi de persoane care suferă de diabet zaharat, comparativ cu anul 2015 când au existat cu 4 mii de cazuri mai puțin. „În evidență sunt aproape un milion de persoane bolnave, mai exact 991.537. Prin Hotărârea de Guvern nr.155/2017 privind aprobarea programelor naţionale de sănătate pentru anii 2017 şi 2018, pentru copiii cu diabet zaharat au fost crescute testele de automonitorizare trimestrial la 400.  Ministerul Sănătății vine în sprijin, prin programele de screening, pentru testarea unor posibile complicaţii la un număr de 782.430 bolnavi cu diabet zaharat, precum şi prin dozarea hemoglobinei glicozilate. Bolnavi  sunt automonitorizaţi prin testele oferite gratuit în cadrul programului naţional de diabet”, a mai spus Maricela Cobuz.
În finalul comunicatului, deputatul PSD a mai transmis că „Diabetul există la toate naţiile, în toate nivelele societăţii, la săraci şi la bogaţi, la negri şi albi, la cei foarte educaţi şi la cei needucaţi, la cei religioşi şi atei, la politicieni faimoşi şi la persoane necunoscute, fără adăpost” (Etu – Seppala L: Long Way but real Hope. Diabetes Voice, 2001).

Maricela Cobuz: Prin programele de screening, Ministerul Sănătății asigură testarea a peste 780.00 de bolnavi cu diabet zaharat, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Politic
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava