Concert pascal
MOPAN Suceava

Candidatul ARD pentru funcţia de senator în colegiul nr. 4 Rădăuţi – Siret, Marius Vatavu, a declarat că respectă rezultatul alegerilor de duminică, 9 decembrie, precizând că a înţeles mesajul electoratului din această zonă a judeţului. Alegerile pentru funcţia de senator în colegiul nr. 4 au fost câştigate de Mihai Neagu, candidatul USL. „În general, când un candidat primește rezultatele electorale trebuie să înţeleagă mesajul pe care i l-a transmis electoratul și să se conformeze. Nici eu nu fac excepție, şi înţeleg perfect şi respect rezultatul de pe 9 decembrie 2012, transmis de cetățenii de pe Colegiul 4 Vicov-Rădăuți-Siret. A vorbi despre interpretări ale rezultatelor, că ar exista o cheie de interpretare națională a unor rezultate locale nu face decât să diminueze claritatea mesajului transmis de cetățeni, de aceea nu voi încerca să comentez aceste rezultate”, consideră Marius Vatavu. El l-a felicitat pe Mihai Neagu pentru câştigarea mandatului de senator, precizând că acesta este un avocat cu experienţă care va avea un aport consistent în Parlamentul României.

Marius Vatavu le-a mulţumit primarilor PDL din colegiul nr. 4 de Senat pentru că au fost alături de el în campania electorală, şi în mod special celor peste 11.600 de alegători care i-au dat votul.

„Faptul că, la 36 ani, am obținut al treilea rezultat ca număr de voturi la Senat pe Moldova, după Gheorghe Flutur, în Suceava, și Leonard Cadăr, în Neamț, şi avînd în comparație rezultatele ARD, mă lasă să privesc acest lucru nu ca o performanță, ci ca pe un rezultat de perspectivă. Nivelul rezultatului în contextul scorului național al PDL este, cred eu, o permisiune pe care  electoratul mi-a dat-o pentru a rămâne în spațiul public. Și așa cum permisiunile de la electorat nu pot fi refuzate, voi fi prezent cu aceeași demnitate ca și până acum”, a încheiat Marius Vatavu.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava