În această zi, aproape 8 000 de supraviețuitori ai armatei comuniste conduse de Mao Zedong au ajuns uzi și murdari la loc sigur, în provincia Shensi din nord-vestul Chinei, controlată de comuniști, după un an și patru zile de retragere din fața atacurilor repetate ale trupelor Partidului Naționalist Chinez (Kuomintang), conduse de Chiang Kai-shek.

Marșul cel Lung se terminase și 90% din armata comunistă pierise, dar Mao a supraviețuit, dobândind de facto conducerea Partidului Comunist Chinez.

În luna octombrie a anului precedent, Mao, soția sa însărcinată și 100 000 de soldați ai Armatei Roșii părăsiseră capitala Juichin, din provincia Kiangsi, pornind într-o călătorie de peste 12.000 de kilometri dintr-o parte în cealaltă a Chinei. În următoarele 12 luni, au străbătut una dintre cele mai neospitaliere zone din lume în timp ce erau hărțuiți în mod constant de forțele lui Chiang Kai-shek. A fost cel mai lung – și rapid – marș de infanterie efectuat în condiții de luptă de către o armată.

Din moment ce Armata Roșie nu dispunea de mijloace de transport motorizat, Marșul cel Lung a fost un marș în adevăratul sens al cuvântului, toți oamenii, mai puțin Mao, mergând pe jos. Mao era bolnav de malarie, așa că a mers călare pe singurul cal al armatei. Când terenul făcea imposibilă călătoria în șa, patru soldați îl duceau într-o lectică din lemn.

Fiecare soldat era obligat să-și care singur proviziile. Inginerul-șef de artilerie al lui Mao povestește: „Fiecare om își ducea rația de orez de două kilograme și avea pe umăr o prăjină de care atârnau ori două cutii de muniție sau grenade de mână, ori bidoane mari de kerosen umplute cu cele mai importante unelte. Fiecare pachet conținea o pătură sau o cuvertură, o uniformă tricotată pentru iarnă și trei perechi de încălțări din material textil gros, cu tălpile confecționate din fire groase și cu vârful și călcâiul întărite cu metal.”

Armata dispunea de puțină muniție, de și mai puțină mâncare și practic nu avea nici o rezervă de medicamente. Forțați uneori să mărșăluiască timp de mai multe zile fără să mănânce, mulți au murit pe marginea drumului de inaniție sau din cauza bolilor.

Înaintarea Armatei Roșii a fost îngreunată de obstacole foarte greu de depășit. La Luting soldații au trebuit să traverseze un râu cu ajutorul unui pod suspendat din lanțuri, căruia îi lipseau stinghiile de lemn. Mai târziu, au fost nevoiți să traverseze mai multe creste montane acoperite cu zăpadă, iar în august au trebuit să treacă peste pășunea din Chinghai, un platou înalt care mustea de apa de ploaie și era infestat de roiuri de țânțari purtători de malarie. Solul ud i-a împiedicat pe soldați să gătească puțina mâncare pe care o aveau și mulți s-au îmbolnăvit grav de dizenterie în urma consumului de legume și de orez crud.

Deși comuniștii chinezi erau pe punctul de a fi anihilați, Marșul cel Lung a dat nu numai un exemplu de zel și de determinare revoluționară, ci i-a dat și lui Mao timpul necesar schimbărilor politice.

China se afla deja sub asediu japonez, dar prioritatea lui Chiang Kai-shek era curățarea țării de comuniști. Marșul cel Lung a demonstrat că nu se putea obține o victorie totală asupra comunismului; în septembrie 1937, Kuomintangul și comuniștii s-au coalizat (temporar) pentru a lupta împotriva dușmanului comun.

Imediat după înfrângerea japonezilor, războiul civil a reizbucnit, iar în 1949, armatele lui Mao au preluat țara, forțându-l pe Chiang să fugă în Taiwan și demonstrând adevărul faimoasei maxime a lui Mao care spunea că „puterea politică crește din țeava puștii”.

În aceeași zi:

1632: Se naște arhitectul englez Christopher Wren.

1818: Marea Britanie și Statele Unite stabilesc, de comun acord, paralela 49 ca graniță între SUA și Canada.

1854: Se naște poetul francez Arthur Rimbaud.

Geo Alupoae, critic de teatru.