Concert pascal
MOPAN Suceava
Galerie foto141 poze în acest set

Peste 20 de producători de mere au participat la finele săptămânii trecute la cea de-a XII-a ediție a Tîrgului Mărului de la Fălticeni, manifestare organizată în Piața Nada Florilor de Primăria Municipiului Fălticeni, Consiliul Judeţean, Asociaţia Pomicultorilor din Bazinul Pomicol Fălticeni, Asociaţia Produs în Bucovina, Direcţia pentru Agricultură Suceava, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură și Camera de Comerţ şi Industrie Suceava.

Producătorii au adus la expoziția cu vânzare o mulțime de soiuri de mere de la cunoscutele Ionathan, Ranet, Golden, Florina, Generos până la soiuri de mere cu denumiri ceva mai neconvenționale, de navete spațiale precum Enterprize sau de celebri compozitori precum Wagner. Mari și frumos colorate merele au  atras ca un magnet vizitatorii mulți dintre aceștia făcându-și proviziile pentru iarnă.

Nu au lipsit de la târg produsele din mere procesate precum țuica sau sucul de mere în diverse sortimente, simplu sau în combinație cu vișine, coacăze, soc, sfeclă roșie dar nici preparatele tradiționale din carne aduse de firme afiliate Asociaţiei Produs în Bucovina.

Coman: ”Brandul și mărul de Fălticeni începe să fie rentabil”

Târgul de mere de la Fălticeni a stârnit interesul Ministerului Agriculturii care a fost reprezentat la acest eveniment de secretarul de stat Ioan Uțiu. Acesta a purtat discuții cu pomicultorii din zonă cu privire la soluţiile pentru dezvoltarea pomiculturii, la politica de reconversie în pomicultură și acordarea de subvenţii precum și pe marginea Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020.

Oficialul guvernamental a vizitat standurile producătorilor de mere alături de primarul de Fălticeni, Cătălin Coman, de președintele și vicepreședintele Consiliului Județean, Cătălin Nechifor  respectiv Alexandru Rădulescu, de directorul Direcției Agricole Vasile Costan și de deputații PSD Ioan Stan și Cezar Cioată.

Standurile de mere din Fălticeni vizitate de sectretarul de stat Ioan Uțiu

Primarul Cătălin Coman a ținut să precizeze că mărul de Fălticeni și-a consolidat titulatura de brand național și că se vinde deja în marile lanțuri de magazine naționale dar și internaționale.

”Sunt mai mult de 20 de producători din zona Fălticeni cu număr mare de hectare cultivate. Mă bucur că față de edițiile trecute când vorbeam de plantații de 10-20 de hectare iată că reușim astăzi în 2015 să vorbim de plantații la un singur producător de peste 50 de hectare ceea ce este un lucru extrem de bun și demonstrează că pomicultura se poate dezvolta foarte bine la Fălticeni. Asta arată că brandul și mărul de Fălticeni începe să fie rentabil”, a declarat Coman.

La rândul său șeful administrației județene a apreciat manifestarea organizată de primăria Fălticeni reiterându-și sprijinul pentru pomicultorii din zonă.

”Mă bucur pentru această nouă ediție a Târgului Mărului. La Fălticeni din măr se fac foarte multe produse. Sunt deja trei producători de suc de mere natural care se vinde foarte bine, avem celebra țuică de Rădășeni. Omenii se preocupă și asta nu poate decât să ne bucure. Noi ca administrație județeană îi sprijinim o dovadă în acest sens fiind prezența la Târg a decidenților de la Ministerul Agriculturii. Faptul că un ministru a avut timp într-un an să vină de două ori la Suceava la târgul pe zootehnie de la Dorna Candreni și la Fălticeni nu e puțin lucru”, a declarat Nechifor.

”Este un eveniment plin de culoare, savoare și de bucurie și ne mândrim cu el și cu aceste produse”, a declarat la rându-i vicepreședintele Consiliului Județean, Alexandru Rădulescu. Acesta a și achiziționat de la Târg trei lăzi cu mere soiul ranet. De la Târgul Mărului nu au lipsit cântecul și voia bună pe scena din Piața Nada Florilor având loc spectacole folclorice dar și concerte de muzică folk și rock. Au ținut recitaluri Ovidiu Mihăilescu, trupele Icarus şi Taxi.

Mărul de Fălticeni își consolidează poziția de brand național, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava