MOPAN Suceava

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență întrunit astăzi în ședință extraordinară a dispus măsuri de protecție suplimentare într-un număr de 18 localități sucevene unde incidența cazurilor pozitive COVID-19 la mia de locuitori a depășit 1,5. Este vorba de municipiile Suceava (2,56) și Vatra Dornei (2,18), orașele Frasin (1,52), Gura Humorului (1,79) și Siret (2,74), respectiv comunele Bălăceana (2,71), Bălcăuți (1,89), Cacica (1,84), Calafindești (2,70), Comănești (1,64), Dărmănești (1,52), Dorna Arini (1,70), Fundu Moldovei (2,79), Grămești (1,72), Iacobeni (2,44), Ipotești (2,42), Sadova (1,56) și Șcheia (2,02).

Astfel organizarea și desfășurare activităților în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este permisă cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului. În celelalte localități cu excepția comunelor Pojorîta și Todirești poate participa public până la 50% din capacitatea maximă a spațiului.

Activitatea cu publicul al operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor este permisă fără a se depăși 30% a din capacitatea maximă a spațiului, în intervalul orar 6.00-23.00.

În restul localităților cu excepția comunelor Pojorâta și Todireșt activitatea este permisă fără a se depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului, în intervalul orar 6.00-23.00.

Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau a altor unități de cazare este permisă fără a se depăși 30% a din capacitatea maximă a spațiului, în intervalul orar 6.00-23.00. În restul localităților cu excepția comunelor Pojorâta și Todireșt activitatea este permisă fără a se depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului, în intervalul orar 6.00-23.00.

În situația în care activitatea operatorilor economici prevăzuți în prezenta hotărâre este restricționată sau închisă, se permite prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și a băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective.

Structurile județene aparținând Ministerului Afacerilor Interne, Direcția de Sănătate Publică Suceava, Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Suceava, Inspectoratul Teritorial în Muncă Suceava, Inspectoratul Școlar Județean Suceava vor intensifica activitățile de control în cadrul operatorilor economici HORECA, piețe, târguri, mijloace de transport în comun, perimetrele unităților şcolare, respectiv alte spații și domenii de activitate pentru care s-au stabilit măsuri restrictive în H.G. nr. 856/2020, conform atribuțiilor stabile de legislația incidentă prevenirii și gestionării riscului epidemiologic.

Purtarea măștii de protecție, astfel încât să asigure nasul și gura, este obligatorie pentru persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în spațiile publice deschise, cum ar fi piețele, târgurile, zonele de așteptare (stațiile de autobuz, peroane și alte asemenea), espanadele, zonele în care se desfășoară serbări publice sau pelerinaje, exteriorul obiectivelor turistice, zonele pietonale, comerciale și în proximitatea instituțiilor de învățământ, până la o distanță de 50 m de intrarea în perimetrul școlii, în toate unitățile administrativ-teritoriale din județul Suceava, cu excepția comunelor Pojorâta și Todirești.

Prefectul județului face un apel către cetățenii județului Suceava la respectarea în continuare a tuturor măsurilor de protecţie, a regulilor de distanțare socială şi a restricţiilor impuse în vederea prevenirii răspândirii virusului SARS-CoV-2.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava