Concert pascal
MOPAN Suceava

Miercuri, 20 ianuarie 2016, la ora 17.00, Teatrul Municipal “Matei Vişniec”din Suceava, Primăria şi Consiliul Local Suceava, în parteneriat cu TVR Iasi, ne invită la prima întâlnire cu scriitorul şi jurnalistul Matei Vişniec, pe scena teatrului care îi poartă numele.
După ce deschide seria de conferinţe ale anului 2016 la Teatrul Naţional Bucureşti, duminică 17 ianuarie, ora 11.00, la Sala Atelier, cu tema „Teatru şi jurnalism”, Matei Vişniec este sărbătorit la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri”din Iaşi pe 18 ianuarie şi la TVR Iaşi pe 19 ianuarie.
La Suceava, distinsul dramaturg bucovinean va susţine o conferinţă – lectură intitulată: Teatru şi jurnalism, TVR Iaşi va prezenta filmul documentar “Matei Vișniec, rege la Avignon”, realizator – Andreea Ştiliuc, imagine – Relu Tabără, montaj – Dragoș Brehnescu, iar în final va avea loc o dezbatere cu echipa care a realizat filmul şi cu doamna Carmen Olaru, director al TVR Iasi.
Înființat în anul 1947 de către Jean Vilar, Festivalul de la Avignon este unul dintre cele mai importante evenimente din întreaga lume, dedicate artelor spectacolului. În luna iulie, orașul respiră teatru. Învăluit în lumina Provenței și primind uneori mângâierea Mistralului, orașul se transformă într-o scenă imensă, devenind un adevărat fenomen cultural. De aproximativ un sfert de secol, textele lui Matei Vișniec sunt montate la Festivalul de la Avignon. La ediția din acest an, scriitorul a fost desemnat unul dintre regii secțiunii OFF, mai multe dintre piesele sale fiind extrem de apreciate aici. Spectacolul “La mémoire des serpillères”, pus în scenă de Victor Quezada și prezentat de Compania “Umbral”, s-a situat în primele zece spectacole din peste 1300, fiind nominalizat la premiul “Coup de cœur du OFF”. (TVR Iasi)
Premiera absolută a filmului “Matei Vișniec, rege la Avignon” a avut loc pe 27 octombrie 2015, la Institutul Cultural Român din Paris.
Fiind considerat cel mai important dramaturg român al momentului, Matei Vişniec nu este doar unul dintre cei mai jucaţi autori dramatici la Festivalul OFF de la Avignon, dar şi cel mai jucat în lume, piesele sale fiind traduse în peste 20 de limbi şi jucate în peste 50 de ţări.
O triplă sărbătoare, așadar, pentru Suceava: primul eveniment oficial al Teatrului Municipal Matei Vișniec, cu participarea extraordinară a binecunoscutului dramaturg bucovinean, care împlinește în această lună 60 de ani, și care ne va povesti ce rol au jucat teatrul și jurnalismul în viaţa lui, precum și prezentarea, în premieră la Suceava, a filmului Matei Vișniec, rege la Avignon, Producţie TVR Iași 2015.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Cultural
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava