Concert pascal
MOPAN Suceava

Matthew McConaughey a dedicat Oscarul pentru ‘cel mai bun actor în rol principal’, primit duminică seară, lui Dumnezeu. Înainte de a urca pe scenă pentru a-i fi înmânat premiul pentru rolul excepțional făcut în ‘Dallas Buyers Club’ – rol pentru care a slăbit mai mult de 22 de kilograme – actorul și-a sărutat soția și l-a îmbrățișat pe prietenul său Leonardo DiCaprio, care fusese și el nominalizat la aceeași categorie (pentru prestația din ‘The Wolf of Wall Street’), potrivit contactmusic.com.

”În primul rând, vreau să-i mulțumesc lui Dumnezeu, pentru că lui îi datorez totul, el mi-a oferit atât de multe oportunități în viață, nici eu și nicio o altă ființă umană nu mi-ar fi putut oferi aceste șanse. El mi-a arătat că recunoștința se plătește cu aceeași monedă.”, a spus Matthew McConaughey, potrivit sursei citate.

Apoi, Matthew a mulțumit familiei sale pentru tot: mamei sale, Mary, tatălui său, James, soției sale, Camila Alves, și celor trei copii ai lui, Levi, cinci, Vida, patru, și Livingston, 14 luni. Deasemenea, actorul în vârstă de 44 de ani le-a mulțumit și colegilor săi, inclusiv lui Jared Leto, care a câștigat și el un Oscar, cel pentru ‘cel mai bun actor în rol secundar’, pentru prestația sa din același film. ”Vă mulțumesc celorlalți nominalizați, toate prestațiile voastre au fost impecabile, în viziunea mea. Nu am văzut nimic fals în ceea ce ați făcut. Vreau să-i mulțumesc lui Jean-Marc Valee, regizorului nostru. Vreau să-i mulțumesc lui Jared Leto și lui Jennifer Garner, persoane cu care am lucrat zi de zi.”, a mai spus Matthew McConaughey la primirea primului Oscar din viața sa, potrivit ContactMusic.

Matthew McConaughey, câștigătorul Oscarului pentru 'cel mai bun actor în rol principal', a dedicat reușita sa lui Dumnezeu, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Vedete
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava