MOPAN Suceava

Beneficiarii primei etape a Măsurii 1 și cei ai Măsurii 2, care nu au depus încă raportul de progres, mai au la dispoziție doar două zile! În cazul în care documentul nu va fi transmis până pe 30 aprilie, aceștia vor fi nevoiți să returneze granturile primite.

„Firmele care au primit sprijin financiar în cadrul celor două programe derulate în contextul crizei sanitare COVID-19, dacă nu respectă termenul de 30 aprilie pentru transmiterea raportului de progres, riscă să își piardă banii. Această situație trebuie neapărat evitată și, din acest motiv, fac apel către beneficiari să depună la timp documentele. Mai au la dispoziție doar două zile!”, a declarat ministrul antreprenoriatului și turismului, Constantin-Daniel Cadariu.

Amintim că perioada limită de transmitere a raportului de progres, respectiv 90 de zile pentru Măsura 1 – Microgranturi și 180 de zile pentru Măsura 2 – Granturi pentru capital de lucru, prevăzută inițial în legislația aferentă celor două programe, a fost prelungită prin modificarea Ordonanței de Urgență nr. 130/2022, în data de 13 aprilie.

„Aproximativ 3.900 de beneficiari ai primei etape a Măsurii 1 și alți 3.330 ai Măsurii 2 nu au îndeplinit obligația de a transmite raportul de progres, lucru prevăzut atât în contract, precum și în ordonanța de urgență care stă la baza acestor programe, găsidu-se ulterior în situația de a înapoia banii primiți. Nu am putut permite acest lucru, granturile fiind necesare pentru agenții economici, motiv pentru care am făcut toate demersurile pentru a-i repune în termen. În acest sens, am reușit să prelungim perioada de depunere a documentului până pe 30 aprilie, împiedicând astfel returnarea sumelor”, a precizat ministrul Constantin-Daniel Cadariu.

Cele două forme de sprijin, respectiv microgranturi acordate din fonduri externe nerambursabile sub formă de sumă forfetară și granturi pentru capital de lucru acordate sub formă de sumă forfetară și în procent din cifra de afaceri, sunt prevăzute în Ordonanța de Urgență nr. 130/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operațional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19, precum și alte măsuri în domeniul fondurilor europene.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava