Concert pascal
MOPAN Suceava

Conducerea Spitalului Județean Suceava a transmis un punct de vedere referitor la declarațiile apărute în mediul online și în presă ale unor medici de la cardiologie intervențională în speță Paul Turcoman și Laurian Blaga. Aceștia se află în conflict cu conducerea unității sanitare pe care o acuză de intimidarea lor pentru a-i face sa plece din spital.

”Ca prim aspect, subliniem că ne dezicem categoric de informațiile preluate de presa locală de pe rețelele de socializare, cu privire la situația personală și profesională, prezentată unilateral de colegii noștri. Situația de fapt, va fi făcută publică, urmare a soluționării cauzei de către instituțiile abilitate, legal investite.

Toți pacienții cu patologie specifică, care s-au adresat unității sanitare, în perioada de referință, au beneficiat de servicii medicale de specialitate și nu s-a realizat nici un transfer către alte centre universitare.

Până la data prezentă, colegilor noștri, nu le-a fost refuzată nicio solicitare fundamentată, adresată conducerii.

Ceea ce dorim să facem cunoscut atât salariaților noștri cât și pacienților este poziția fermă a conducerii unității sanitare, față de respectarea regulilor și normelor de conduită la locul de muncă, care alcătuiesc, sub raport obiectiv, disciplina muncii, și își au originea în necesitatea desfășurării normale a procesului de muncă.

Disciplina la locul de muncă sub toate aspectele sale, la nivelul unității sanitare, nu se aplică în mod parțial/opțional, nu se negociază și nici nu sunt acceptate intervențiile terților care să favorizeze angajații.

Valorificarea instrumentelor manageriale cu scopul procedurării/reglementării activității specifice, nu este de natură să aducă atingere salariaților noștri, în condițiile în care măsurile vizează obligațiile acestora la locul de muncă, raportat la interesul public deservit de unitatea sanitară, cu efecte directe asupra calității vieții pacientului.

Referitor la situația particulară a colegilor noștri, acordarea drepturile salariale în suma maximă prevăzută de normele legale, care se ridică la o valoare lunară semnificativă este dovada indubitabilă a aprecierii. Subliniem că la data prezentă puține specialități, din cadrul unității sanitare, sunt remunerate la nivelul maximum, prevăzut în legislație. Dezideratul conducerii fiind mărirea echipei și creșterea calității actului medical. Față de acest deziderat nu este tolerată opoziția venită din partea cadrelor medicale.

Referitor la situația administrativă și juridică a cabinetelor medicale din cadrul secțiilor, precizăm că acestea trebuie să deservească tuturor medicilor din cadrul secțiilor, în mod egal și nepreferențial.

Mai mult, conducerea unității sanitare, dorește să se rețină că, administrarea acestora trebuie să se supună reglementărilor specifice epidemiologice, I.S.U și D.S.P. Dispunerea unilaterală, în afara cadrului legal, de către beneficiarii cabinetelor, nu poate fi acceptată și nici tolerată.

Până la clarificarea aspectelor contractuale, prezența temporară a colegilor intervenționiști, în cadrul Secției de Cardiologie, este binevenită atât pentru pacienții spitalului cât și pentru echipa medicală din cadrul secției, care beneficiază de suportul lor profesional.

Încheiem cu precizarea ca niciodată interesul personal nu ar trebui să aibă întâietate în fața datoriei profesionale, mai ales în ceea ce privește profesia de medic”.

Mesaj ferm al conducerii Spitalului Județean Suceava către angajați: ”Disciplina la locul de muncă nu se aplică în mod opțional, nu se negociază și nici nu sunt acceptate intervenții”, 6.0 out of 10 based on 3 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 6.0/10 (3 votes cast)
Sănătate
Etichete
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava