Concert pascal
MOPAN Suceava

Deputatul PSD de Suceava, Maricela Cobuz, a transmis că astăzi, 29 septembrie 2020, este sărbătorită Ziua Mondială a Inimii. Maricela Cobuz a apus că scopul acestei zile este informarea populației cu privire la principalele cauze de deces în lume și în România, bolile cardiovasculare. Cobuz a atras atenția asupra faptului că numărul persoanelor care decedează din aceste cauze este în continuă creștere, anual înregistrându-se aproximativ 17 milioane de decese.

„Bolile cardiovasculare au început să fie prezente și la populația pediatrică, obezitatea fiind în strânsă corelație cu bolile cardiovasculare. În acest sens, în timpul mandatului am inițiat personal legea privind Educație pentru sănătate – Nutriția în școli, care a fost promulgată. Învățând să ne alimentăm sănătos de la cele mai mici vârste, cu siguranță prevenim bolile cardiovasculare”, a spus deputatul PSD de Suceava. Ea a adăugat că în calitatea sa de membru în Comisia pentru sănătate și familie din Camera Deputaților am susținut și continui să susțin legislația privind cele mai inovative tratamente, la standarde europene, pentru toți românii. „Pentru Suceava am contribuit personal la dotarea Spitalului Județean de Urgență cu un aparat de Rezonanță Magnetică Nucleară. Cu ocazia acestei zile, le transmit tuturor românilor multă sănătate”, a încheiat Maricela Cobuz.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sănătate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava