MOPAN Suceava

Deputatul Uniunii Polonezilor din România, Victoria Longher, anunță că în fiecare an, pe 18 decembrie, comunitățile etnice din România  sărbătoresc „Ziua minorităţilor naţionale”.  Aceasta a amintit că cum 27 de ani, Adunarea Generală a ONU a adoptat Declaraţia cu privire la drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, etnice, lingvistice şi religioase, primul document internaţional care oferă o garanţie a respectării drepturilor minorităţilor în cadrul general de apărare a drepturilor omului, declaraţie la care au aderat o mare parte de state din toată lumea. ”Minorităţile etnice au reprezentat întotdeauna un procent semnificativ din populaţia României, de aceea cunoaşterea istoriei acestor minorităţi evidențiază contribuţia adusă de acestea la dezvoltarea culturală şi materială a țării”, a  spus Victoria Longher.  Deputatul Uniunii Polonezilor din România  a ținut să precizeze că Guvernul României sprijină și susține organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale prin finanțarea de proiecte și programe interetnice și de combatere a intoleranței. ”Cu această ocazie urez un călduros „La mulţi ani” –  tuturor minorităţilor din România și mult succes în activitățile pe care le întreprind!”, a încheiat Victoria Longher.

Mesajul deputatului Uniunii Polonezilor din România, Victoria Longher,  de „Ziua minorităţilor naţionale”, 10.0 out of 10 based on 2 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (2 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava