MOPAN Suceava

„Sanctuar de spiritualitate ortodoxă şi operă de artă monumentală, biserica Sfântul Gheorghe a Mănăstirii Sfântul Ioan de la Suceava reprezintă, cu mici deosebiri, o copie a ctitoriei Sfântului Voievod Ştefan cel Mare de la Mănăstirea Neamţ”, spune Patriarhul Daniel.

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, transmite un mesaj cu prilejul aniversării a 500 de ani de la sfinţirea bisericii cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” a Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”.

Vă prezentăm mesajul integral transmis de Patriarhul Daniel:

Moment binecuvântat la 500 de ani de la sfinţirea unei biserici simbol

Cu prilejul împliniri a 500 de ani de la sfinţirea bisericii cu hramul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe a Mănăstirii Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, vechea catedrală mitropolitană a Ţării Moldovei, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor a organizat o serie bogată de manifestări liturgice şi culturale dedicate acestei aniversări istorice.

Ctitorită de familia domnitoare a Mușatinilor, biserica Sfântul Mare Mucenic Gheorghe a fost începută în anul 1514 de voievodul Bogdan al III-lea (1505-1517), fiul lui Ştefan cel Mare (1457-1504), şi finalizată de Ștefăniță Vodă cel Tânăr (1517-1527), fiul lui Bogdan, în anul 1522. Biserica a primit hramul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruință, şi a fost sfinţită cu mâna Mitropolitului Teoctist al II-lea al Moldovei, în ziua de 6 noiembrie 1522, după cum ne arată inscripția aflată deasupra ușii de intrare în pridvor.

Sanctuar de spiritualitate ortodoxă şi operă de artă monumentală, biserica Sfântul Gheorghe a Mănăstirii Sfântul Ioan de la Suceava reprezintă, cu mici deosebiri, o copie a ctitoriei Sfântului Voievod Ştefan cel Mare de la Mănăstirea Neamţ.

Acest lăcaş sfânt a îndeplinit rolul de catedrală mitropolitană a Moldovei timp de 155 de ani, din anul 1522 până în anul 1677, când Sfântul Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei, a mutat reşedinţa mitropolitană la Iaşi.

În anul 1589, domnitorul Petru Șchiopul a mutat moaștele Sfântului Mucenic Ioan cel Nou, de la vechea biserică Mirăuți din Suceava, unde fuseseră aduse de Alexandru cel Bun în anul 1402, în noua biserică Sfântul Mare Mucenic Gheorghe.

Astfel, Sfântul Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava a devenit al doilea sfânt ocrotitor al acestui lăcaş, alături de Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, dar şi ocrotitor al Sucevei şi al întregii Moldove.

În anul 1686, moaştele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava au început o lungă pribegie în străinătate, când oștile regelui polonez Jan Sobieski, care după lupta contra turcilor trecea prin Moldova spre Polonia, l-au luat ca ostatic pe Mitropolitul Dosoftei, împreună cu tezaurul Mitropoliei și cu moaștele Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava.

La 14 septembrie 1783, după 97 de ani de pribegie în străinătate, moaștele Sfântului Ioan cel Nou au fost readuse la Suceava ca urmare a demersurilor bucovinenilor (și în special a Episcopului Dosoftei Herescu al Bucovinei) către autoritățile poloneze și austriece, fiind retrocedate în timpul împăratului Iosif al II-lea al Austriei (1780-1790).

De atunci, moaştele Sfântului Ioan cel Nou au fost odorul cel mai de preţ în biserica Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din Suceava, unde evlavia credincioşilor le cinstește după cuviinţă până în ziua de azi.

Evenimentul împlinirii a 500 de ani de la sfinţirea bisericii Sfântul Mare Mucenic Gheorghe a Mănăstirii Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava este marcat anul acesta (2022) de Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, cu sprijinul Ministerului Culturii şi a Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO, printr-o serie de activităţi omagiale.

Astăzi, la încheierea manifestările dedicate împlinirii a 500 de ani de la sfinţirea bisericii Sfântul Mare Mucenic Gheorghe a Mănăstirii Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, numite generic „Moştenirea Mușatină – istorie, credinţă cultură”, adresăm calde felicitări Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților și tuturor organizatorilor, pentru bogata şi frumoasa sărbătoare a aceste aniversări.

Ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos, Sfântului Mare Mucenic Gheorghe și Sfântului Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava să ocrotească această Catedrală şi să ajute la restaurarea acestui valoros monument al artei şi al spiritualităţii ortodoxe româneşti, un simbol al prezenţei eternităţii în timp.

Cu multă preţuire și părintească binecuvântare,

† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava